Alegeri guvernatoriale în SUA în 2024

Alegeri guvernatoriale în SUA în 2024

Istoric, statele federate din SUA s-au bucurat de o marjă de manevră semnificativă. Și în prezent este exercitată, dar mai puțin față de perioada din timpul Războiului Rece. În ultimii ani, s-au manifestat diferite inițiative de amploare la nivel statal, mai ales în planurile schimbărilor climatice, infrastructurii interstatatele și reacției în criză.…

Curiozitatea existenței mișcărilor anti-europene în România

Curiozitatea existenței mișcărilor anti-europene în România

Dacă ne gândim la faptul că România este astăzi la un nivel superior așteptărilor din perspectiva dezvoltării economice și sociale, motivul principal este apartenența la Uniunea Europeană. Din această privință, este irațională, chiar și pe baza instrumentalizării unor sentimente în rândul celor uitați, existența unei mișcări coerente, populare anti-europene.…

DeSantis – Newson 2024

DeSantis – Newson 2024

36 de state americane și trei teritorii își vor alege guvernatorul în cadrul alegerilor din 8 noiembrie. Cele mai importante state americane vor avea, de asemenea, alegeri guvernatoriale. Două dintre acestea au implicații pentru politica națională a SUA, în contextul alegerilor prezidențiale din 2024 și agendei politice internaționale.…

Joaca cu politizarea istoriei

Joaca cu politizarea istoriei

Apelul la șovinism este ultima soluție identificată de liderii partidului de guvernământ de la Varșovia, pe fondul problemelor socio-economice în creștere și scăderii în sondajele de opinie, mai ales când se apropie alegerile. Tema folosită de această data este solicitarea unor reparații de război Germaniei de 1,32 de trilioane de dolari pentru pierderile suverite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.…

Ce se întâmplă la Bagdad?

Ce se întâmplă la Bagdad?

În curând, se va împlini un an de la începutul crizei politice din Irak, criză accelerată de rezultatele neconcludente ale alegerilor și de refuzul liderilor politici de a se întoarce la vot, chiar și cu costurile semnificative ale pregătirii unor noi alegeri.…

Cinci puncte despre alegerile din Franța

Cinci puncte despre alegerile din Franța

  1. Est europenii sunt principalii pierzători, dacă ne referim la abordarea de politică externă dominantă în urma alegerilor parlamentare din Franța. Gruparea lui Emmanuel Macron avea o poziție decentă privind cooperarea cu statele din Europa Centrală și de Est în Uniunea Europeană și în afara ei, însă această grupare nu mai reflectă majoritate și, pe lângă acestea, modul în care și-a menținut superioritatea s-a bazat o polarizare adâncă la nivelul celui de-al doilea tur.

Din programul electoral al Marinei Le Pen

Din programul electoral al Marinei Le Pen

Programul electoral de inspirație național-populistă propus de candidatul prezidențial Marine Le Pen ridică câteva semne de întrebare privind postura Franței în unele zone din Europa Centrală și de Est, mai ales în zona Mării Negre, zonă unde, de altfel, este prezentă în România prin anunțurile recente.…

Cât de mult va rezista Republica Moldova?

Cât de mult va rezista Republica Moldova?

Datele din 16 martie ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați indică aproape 3,2 milioane de refugiați care au plecat din Ucraina. Cei mai mulți au părăsit țara prin Polonia, 1,9 miliaone de persoane, urmați de cei care au plecat din Ucraina prin România, aproape 500.000 de oameni, Republica Moldova, aproape 350.000 de oameni, apoi ungaria, 280.000, Slovacia, 230.000 și Federația Rusă, 170.000.…

Manualul de totalitarism, ediția Erdogan

Manualul de totalitarism, ediția Erdogan

De-a lungul timpului, mișcările totalitare au fost preocupate de controlul culturii, limbajului, comunicării, discursului și nu numai, în încercarea de a-și manifesta controlul asupra populației.

Construiau o realitate ideologică rezistentă la schimbare și capabilă să mobilizeze lumea pentru a o proteja, dincolo de orice dubiu, chiar dacă existau versiuni alternative, teme necesare dezbaterii publice, soluții diferite, și chiar fapte care să arate că ceea ce dorește acea mișcare, aflată la putere sau în opoziție, nu coincide cu o realitate obiectivă.…