Ce se întâmplă la Bagdad?
În curând, se va împlini un an de la începutul crizei politice din Irak, criză accelerată de rezultatele neconcludente ale alegerilor și de refuzul liderilor politici de a se întoarce la vot, chiar și cu costurile semnificative ale pregătirii unor noi alegeri. De altfel, unele facțiuni politice au avut rezultate neașteptate, făcând mai dificil compromisul, iar forțele externe nu lipsesc din ecuație.
Așa se face că în prezent, în rândul clivajelor etnic-religios și secular-religios care au dominat Irak-ul, se manifestă în mod activ diviziunea dintre o mișcare șiită naționalistă și una șiită cu o orientare pro-iraniană. De menționată aranjamentul „tradițional” folosit pentru reconstrucția post-conflict a Irakului, anume cu partajarea puterii politicii între șiiți, suniți și kurzi, însă ultimele rezultate electorale arată că unele astfel de angajamente sunt lipsite de sprijin pe teren.
În urma ultimelor alegeri electorale, cele mai multe mandate parlamentare au fost obținute de mișcarea șiită naționalistă, însă, neavând sprijinul politic și capacitatea de a ajunge la o formulă de coaliție, aceasta s-a retras din procesul politic proiectat democratic al Irakului. Au rămas doar ceilalți în joc și, întrucât unele soluții democratice sunt mai greu de acceptat în zonele cu o cultură democratică suboptimă, aceștia au mers mai departe cu împărțirea funcțiilor. Chiar și după retragerea parlamentarilor câștigătorilor alegerilor, aceștia au mers mai departe spre numirea unui prim-ministru. Nu înseamnă că puritanii care s-au retras din procesul politic irakian, dirijați de liderul religios Al-Sadr, erau mai buni – de exemplu, propunerea lor de prim-ministru era fratele liderului politic. Însă decizia de a merge mai departe excluzând una dintre forțele politice principale aduce noi obstacole găsirii unei forme de guvernare funcționale.
Fiind planificată desfășurarea unei sesiuni parlamentare convocate fără includerea, de facto, a reprezentaților celor care au ieșit pe primul loc în alegeri, menită să numească președintele, apoi să fie obținut noul nume pentru prim-ministru, cei eliminați din jocul politic au apelat la una dintre puținele soluții disponibile atunci când reprezentativitatea nu mai funcționează: proteste masive de stradă pentru manifestarea opoziției, proteste care au ajuns la nivelul în care au luat cu asalt zona de siguranță din Bagdad și au intrat în parlament. La fel ca în cazul multor asalturi asupra parlamentatelor, nu lipsește caracterul populist și, desigur, o abordare ușoară în privința rezistenței oferită de forțele de ordine. Asaltul s-a încheiat după ce liderul mișcării care a convocat acel protest a transmis un tweet în care își îndemna susținătorii să se roage și să plece, cum, de altfel, s-a întâmplat.
Este puțin probabil că se va încheia instabilitatea politică din Irak, mai ales că forțele politice pro-iraniene, ca rezultat al evoluțiilor politice, dețin acum majoritatea parlamentară, iar societatea este în fierbere. În pofida apelurilor actorilor internaționali de implicare a factorilor politici în dialoguri constructive în cadrul constituțional, respectând în același timp dreptul la protest, legile și instituțiile, asigurând reținerea în fața violenței, Irakul este astăzi în fața unor crize suprapuse care nu pot fi gestionate de actori politici cu o slabă legitimitate/una construită artificial. Protestele vor continua.