Cât de mult va rezista Republica Moldova?

Cât de mult va rezista Republica Moldova?

Datele din 16 martie ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați indică aproape 3,2 milioane de refugiați care au plecat din Ucraina. Cei mai mulți au părăsit țara prin Polonia, 1,9 miliaone de persoane, urmați de cei care au plecat din Ucraina prin România, aproape 500.000 de oameni, Republica Moldova, aproape 350.000 de oameni, apoi ungaria, 280.000, Slovacia, 230.000 și Federația Rusă, 170.000. Oamenii aceștia se vor alătura unei diaspore europene de ucraineni ce conține peste 5 milioane de persoane.

Întrebări despre impactul demografic al migrației ucrainene în Europa

În Europa, în particular Uniunea Europeană, ucrainenii vor fi cel mai mare grup transnațional, depășind românii, după acest eveniment. Dacă aproximăm la finalul crizei aproximativ 5 milioane de refugiați din Ucraina, alături de diaspora existentă deja, Comparativ, cinci state membre ale UE au o populație aproximativ similară, ocupă pozițiile 8-12 în topul statelor membre în funcție de populație – Belgia, Grecia, Cehia, Suedia, Portugalia, cu circa 10 milioane de locuitori (plus, minus, un milion). Populația romani este estimată tot pe la 10 milioane de locuitori în Europa, diferența fiind că aceștia chiar nu au o țară de origine cum este cazul Ucrainei. Ce pot face cinci milioane de noi potențiali cetățeni ai Uniunii Europene (ori aproape trei potențiali cât sunt acum) este la limita imaginației. Nici mișcările de populație din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu se compara cu magnitudinea din ultimele trei săptămâni.

Crizele migraționiste cu care europenii sunt obișnuiți nu se compară cu situația actuală. Diferă ca timp, ca impact politic, economic, social și cultural, ca legături sociale, ca proximitate, ca mobilizare față de orice altceva de până acum. Cel mai mult putem compara cu ceea ce s-a întâmplat în Venezuela după 2014, când peste patru milioane de persoane au părăsit țara pe fondul crizei politice, economice și sociale, însă nici atunci nu a fost o situație tipică, iar viteza cu care s-a întâmplat această criză a fost mult mai scurtă. Provocarea va fi pentru întreaga Europa să acționeze pe două planuri pe termen mediu și lung: 1) integrarea în comunitățile de pe întregul continent a refugiaților ucraineni și 2) oferirea unor perspective de reconstrucție pentru Ucraina.

După trei săptămâni, Republica Moldova are deja un plus de peste 5% la nivelul rezidenților

Revenim la Republica Moldova. Populația rezidentă a Republicii Moldova la 1 ianuarie 2021 era de 2,5 milioane de persoane. Realitatea statisticilor privind rezidența s-ar putea să fie ușor diferită, similar cu România, dar este o altă discuție. Din cei 350.000 de oameni amintiți mai sus, aproximativ o treime au rămas ca refugiați în Republica Moldova, peste 100.000, peste jumătate dintre aceștia fiind copii. Situația este de dinainte de căderea unor orașe ucrainene mari din sud-estul Ucrainei. Încă vreo 10.000 de persoane și refugiații ucraineni din Republica Moldova vor fi depășit populația Găgăuziei.

Autoritățile au transmis deja că au ajuns la limita capacităților. UE și unele state din UE și-au exprimat disponibilitatea de a mai transporta dintre aceștia și de a oferi și fonduri pentru sprijinirea acestei situații, dar niciuna dintre aceste propuneri nu rezolvă problemele cu care se confruntă Republică Moldova, nu mai mult decât insuficiente soluții de moment. Republica Moldova se confruntă cu un influx de populație temporară cu statut de refugiați, care a rămas acolo, la fel de aproximativ 4-5% din populația rezidentă conform statisticilor oficiale. Dacă nu se va încheia rapid conflictul din Ucraina, însoțit de un răspuns rapid de reconstrucție și relocare, Moldova riscă să repete tragedia iordaniană a gestionării refugiaților, însă cu mai puține resurse și cu mai puțin solidaritate internațională.

Opțiuni deschise pentru viitorul acestei crize

Dincolo de situația de moment și perspectivele de evoluție, migrația actuală riscă să creeze niște clivaje dificil de gestionat în societate: etnice, sociale, economice. Doar să ne gândim la inversarea raporturilor între majoritate și câteva minorități din Republica Moldova și de dezbaterea privind împărțirea poverii între populația din Republica Moldova și cea aparținând acestui influx dintr-un stat vecin. Viitorul nu este încă stabilit, iar aceste teme pot deveni desuete în cazul soluționării imediate a conflictului din Ucraina.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.