Curiozitatea existenței mișcărilor anti-europene în România

Dacă ne gândim la faptul că România este astăzi la un nivel superior așteptărilor din perspectiva dezvoltării economice și sociale, motivul principal este apartenența la Uniunea Europeană. Din această privință, este irațională, chiar și pe baza instrumentalizării unor sentimente în rândul celor uitați, existența unei mișcări coerente, populare anti-europene. Cu toate acestea, am reușit să aud numeroase discursuri în ultimele zile în locuri publice, de la trenuri la parcuri, în care mesajele și narațiunile anti-europene prevalau. Chiar și presupând activitatea unora care vorbesc să se afle în treabă, preluând tehnicile sovietice de propagandă și cultivare a îndoielii, această anvergură a mișcării anti-europene nu are logică internă.

În trainingurile pe care le țin alături de Junimea Europeană Federalistă, obișnuiesc să pun încă de la începutul activității, chiar și la ora opt dimineața, întrebarea „de câte ori te-ai întâlnit cu Uniunea Europeană de când te-ai trezit”, rugând participanții să furnizeze cel puțin cinci exemple diferite. Așa este și acum. Nu ies cinci exemple, motiv pentru care intervin și ofer încă vreo zece peste ceea ce au putut să furnizeze participanții, inclusiv cu detaliere modului în care s-au obținut acele beneficii. În locurile publice amintite mai sus, orientarea este spre viitor – UE vrea să nu mai mergem cu mașina, UE vrea să nu mai mâncăm carne, UE interzice cash-ul, UE ne implantează cipuri și lista continuă. Evident, niciuna dintre propozițiile din fraza anterioară nu este adevărată, deși este promovată cu valoare de adevăr de mijloacele de informare în masă.

Așa și în cazul României, unde investițiile publice sunt posibile doar pentru că UE alocă fonduri, la schimb cu respectarea unor standarde și valori, iar mediul privat se poate dezvolta și accesa piețe mai largi, doar pentru că suntem obligați să respectăm acele standarde și beneficiem de marile proiecte de integrare a continentului european. Alternativa nu există, nici pentru mediul privat, nici pentru mediul public, fie că vorbim de cetățeni, autorități publice sau întreprinderi private.

Totuși, oameni care 1) au căldură pentru că UE le finanțează renovarea sistemului de termoficare; 2) circulă cu autobuze noi pentru că cetățenii europeni – germani, francezi, austrieci, olandezi, danezi, etc. – au fost de acord cu solidaritatea europeană; 3) primesc diferite transferuri directe, unii ajutoare de solidaritate, altele acces la Erasmus și la biblioteci științifice, pentru că UE; 4) se mândresc cu marile realizări precum Centura Bucureștiului sau Podul de la Brăila, plătite de UE; 5) își pun panouri fotovoltaice pe case, obținând energie regenerabilă mai ieftină, mai nepoluantă, pentru că așa încurajează Pactul Ecologic European, 6) pot oricând căuta un loc de muncă pe cea mai mare piață a forței de muncă de pe planetă, ei bine, acești oameni sunt în prim-planul mișcării anti-europene. Deja nu este vorba doar de dizonanță colectivă și de capacitatea de a compara merele din Adjud cu bananele ivoriene de la piața din Belgia…