Cinci puncte despre alegerile din Franța

Cinci puncte despre alegerile din Franța

1. Est europenii sunt principalii pierzători, dacă ne referim la abordarea de politică externă dominantă în urma alegerilor parlamentare din Franța. Gruparea lui Emmanuel Macron avea o poziție decentă privind cooperarea cu statele din Europa Centrală și de Est în Uniunea Europeană și în afara ei, însă această grupare nu mai reflectă majoritate și, pe lângă acestea, modul în care și-a menținut superioritatea s-a bazat o polarizare adâncă la nivelul celui de-al doilea tur. Atitudinea dreptei republicane creștin-democrate față de est-europeni o știm, au fost cei care au promovat intens xenofobia față de români, ne amintim cum își făcea populistul condamnat Sarkozy campanie electorală în timpul președinției sale. Alianța electorală NUPES este anti-NATO și, pe lângă acest lucru, este profund critică modului în care sunt promovate investițiile transfrontaliere acum în Uniunea Europeană. Surpriza alegerilor, extrema dreaptă dreaptă condusă de Marine Le Pen este împotriva Uniunii Europene și a liberei circulații, mai ales a muncitorilor, și are ca priorități dezvoltarea parteneriatelor Franței cu pionii Rusiei și Chinei în Europa Centrală și de Est – Serbia și Ungaria. Despre Ucraina nici nu mai are rost să vorbim, însă este cert că prelungirea conflictului a fost puternic diminuată de aceste rezultate. Majoritatea electoratului francez este împotriva sprijinirii prelungirii războiului.
2. Guvernanții francezi se vor orienta mai mult spre interior. Macron a fost învins de o fragmentare în Adunarea Națională pentru care va avea nevoie fie de un prim-ministru consensualist, fie de o coaliție greu de susținut. Fragmentarea istorică atinsă acum la nivelul celei de-a V-a Republici este însoțită și de o polarizare extremă. Oamenii nu se mai înțeleg, nu mai reușesc să împărtășească niște minime valori politice. Cinic, stabilitatea sistemului stă tocmai în cei ce au refuzat să fie prezenți la vot, care susțin un sistem prezidențialist, și care, față de parlamentare, au fost la vot la prezidențiale pentru a vota răul cel mai mic. Ne amintim cum, în mandatul trecut al președintelui Macron, „vestele galbene” au controlat agenda domestică pentru mai bine de un an. Ceea ce se va întâmpla acum este imprevizibil, la fel ca atunci, însă provocările sociale, politice și economice sunt mult mai ridicate. Se aduce în discuție perspectiva revenirii la alegeri în Franța, ceea ce ar fi o revoluție în cultura politică internă. Rămâne de văzut dacă va furniza și rezultate mai bune. Politic, Guvernul va trebui să negociereze cu grupurile parlamentare politică cu politică pentru a o trece, ceea ce poate genera alte clivaje. Riscul de politizare a subiectelor este, de asemenea, mai ridicat. Promovarea unor reforme esențiale va fi mai dificil de făcut. Absenteismul ridică probleme adiționale.
3. Surprinzător, alegerile au dat o majoritate pentru sprijinirea reformării Uniunii Europene. Dacă Emmanuel Macron a câștigat alegerile prezidențiale pe o platformă care, în mare, sprijinea o integrare mai aprofundată a UE, deși conflictual cu interesele europene pe multe subiecte, de la agricultură la industrie, parlamentarele arată că există pluralism la nivelul viziunii despre ceea ce înseamnă viitorul Uniunii Europene. NUPES, de exemplu, și-a manifestat opoziția față de UE pentru că nu permite ținte ecologice mai ambițioase la nivel național din cauza Uniunii Europene; trecem peste cazurile particulare care arată că realitatea poate fi, pe anumite teme, diferită, căci este o critică care spune, în esență, că Europa nu face suficient pentru ecologie. Înseamnă o politizare mai ridicată a UE în Franța. Pe această temă, est-europenii au fost aliații lui Macron, problema este că aceeași est europeni au o opoziție internă consistentă în Franța acum, oricât de puțin contau.
4. Stânga europeană nu a decedat, dar nici prea bine nu o duce. Reușește să identifice o serie de preocupări populare, dincolo de doza de populism, dar nu are soluții. Canalizează energii, însă neclar spre ce, aduce noi categorii socio-economice în politică, dar are dificultăți de a le capacita. Din punct de vedere al substanței democrației franceze, rezultatele sunt un plus pentru calitatea democrației. Însă dacă ne uităm la formațiunile politice care au câștigat, vedem în multe locuri trecerea către facțiuni personaliste în toate direcțiile. Candidații Ensemble! (LREM și alți aliați ai președintelui Macron) au mers în campanie cu mesajul că sunt oamenii lui Macron în circumscripția respectivă. Reacții de jos în sus erau de așteptat, așa cum a fost sprijinul pentru NUPES și RN, problema este că și acestea sunt puternic personaliste. Dezavantajul regimurilor personaliste este că au probleme de instituționalizare, de pătrundere în societate și de generare a unor soluții realiste la problemele politice pe care și le prioritează. Este neclar cât de mult va reuși Melenschon din afara legislativului să influențeze alianța pe care o condus-o în legislativ. Revenind la orientările politice câștigătoare, în perspectivă, provocarea centriștilor va fi să balanseze între dreapta și stângă, iar calculul este complicat în aceste zile, căci sunt multe semne de întrebare despre strategia care poate asigura o guvernare stabilă și performantă. Mai mult, NUPES, dincolo de rezultate, este o alianță electorală cu câteva partide de stânga și, deja din primele rezultate, se confruntă cu opoziția față de un grup parlamentar unic. Însă adevărații câștigători, dincolo de NUPES, sunt cei din extrema dreaptă, deveni al doilea partid ca importanță în Adunarea Națională, după partidul prezidențial.
5. Cum nu există majorități în urma alegerilor electorale, Macron va trebui să se consulte cu facțiunile politice și să vadă ce alternative are pe hârtie. Reuniunile cabinetului de miniștri sunt amânate pe termen nedeterminat (suficienți miniștri au pierdut în alegeri, ceea ce înseamnă că nu vor mai ocupa nici funcțiile de miniștri; este o tradiție politică în Franța ca miniștrii să candideze în circumscripții, iar dacă pierd competiția pentru locul de parlamentar, renunță și la fotoliul de ministru, iar dacă câștigă, renunță la poziția de parlementar și rămân doar miniștri). Paralizia totală poate fi depășită în câteva modalități, problema este că unele sunt inacceptabile politice, altele sun inacceptate de politic, iar programul de guvernare va aduce numeroase probleme în baza unor compromisuri care vin într-un moment critic pentru Franța și Europa.