Conferința privind viitorul Europei ajunge la final

Conferința privind viitorul Europei ajunge la final

Conferința privind viitorul Europei a formulat 49 de propuneri detaliate, procesul de consultare și deliberare publică cu cetățenii europeni ajungând aproape de final. Propunerile actuale se bazează pe consensul reprezentanților Parlamentului European, Consiliului UE, Comisiei Europene și reprezentanților parlamentelor naționale.…

Libertatea de exprimare revine în atenție

Libertatea de exprimare revine în atenție

Dezbaterea privind libertatea de exprimare revine în atenție. Primul punct în ultimele săptămâni a fost bătăiia pentru Twitter, magnatul sud-african Elon Musk venind cu o ofertă de nerefuzat pentru achiziționarea rețelei sociale. Împotriva opoziției consiliului de administrație al companiei, care ar pierde din influență după achiziția și delistarea companiei de către Musk, fostul CEO al companiei americane a transmis că este cea mai bună soluție pentru a scoate Twitter din impasul financiar în care se află.…

Declarația privind viitorul internetului

Declarația privind viitorul internetului

Declarația care stabilește viziunea europeană privind viitorul internetului a fost publicată pe 28 aprilie 2022. Propunerea este semnată și de parteneri ai Uniunii Europene precum Regatul Unit și Statele Unite. Viziunea de bază promovată este a unui internet global, liber, deschis, interoperabil, sigur, pe care te poți baza, în care protejarea și respectarea drepturilor omului online și în relație cu mediul digital să fie asigurate.…

Cum vom interacționa cu China în 10 ani?

Cum vom interacționa cu China în 10 ani?

Politica României are tradiția exceselor. S-a întâmplat în perioada interbelică, când alinierea cu Germania a depășit multe limite acceptabile chiar și acelor timpuri, s-a întâmplat la instaurarea stalinismului, când tranziția a fost una dintre cele mai dure din Europa Centrală și de Est, s-a întâmplat după căderea regimului comunist.…

Indivizibilitatea securității, sprijinită și de China

Indivizibilitatea securității, sprijinită și de China

Președintele Chinei, Xi Jinping, a transmis probabil pentru prima dată angajamentul Chinei pentru principiul indivizibilității securității, un concept popularizat de Rusia în ultimele decenii în raport cu percepția amenințării securității în Europa de Est.

Ideea a fost inclusă ca argument în negocierile pentru o nouă arhitectură de securitate europeană propusă în decembrie 2021, înainte de intervenția din Ucraina care a declanșat conflictul militar în desfășurare în prezent.…

Problema germanofobiei pe fondul conflictului ruso-ucrainean

Problema germanofobiei pe fondul conflictului ruso-ucrainean

Fobie nu înseamnă neapărat ură, prin urmare referința acestui material la germanofobiei nu trebuie tradusă sau interpretată ca ură față de germani/de origine germană, așa cum este menționat în DEx, ci mai degrabă ca o antipatie, neliniște, nesiguranță și reacție anti-Germania.…

9,1 miliarde de euro promise la conferința de sprijin pentru Ucraina

9,1 miliarde de euro promise la conferința de sprijin pentru Ucraina

Comisia Europeană a anunțat că au fost obținute angajamente de sprijin pentru refugiații și persoanele strămutate din Ucraina în valoare de aproximativ 9,1 miliarde de euro, căreia i se adaugă un miliarde de euro pentru ca împrumuturi din partea Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare pentru acoperirea nevoilor persoanelor strămutate.…