Cele două moduri în care se poate încheia un război

Cele două moduri în care se poate încheia un război

Încheierea unui război este o alegere binară: 1) victoria uneia și distrugerea celeilalte sau 2) o negociere de pace, cu diferite variante politice posibile, în care compromisul poate fi o opțiune doar în anumite situații. Există diferite interpretări deontologice care încearcă să ofere perspectiva existenței altor soluții, dar, dincolo evoluția conflictului militar, finalul acesta va fi, fie o pace negociată în termenii celui mai puternic, fie victoria celui mai puternic.

În cazul victoriei unei părți lăsată cu distrugerea celeilalte, partea pierzătoare nu are niciun cuvânt la masa negocierilor după. Se întâmplă dintotdeauna. Fie că vorbim de un conflict limitat, fie că vorbim despre unul global, tot acolo se ajunge. Mai mult, partea pierzătoare este distrusă sau ocupată. În funcție de ce garanții va avea pentru negociere, poate, eventual, să găsească mici soluții de ieșire – o partiție, o schimbare de regim, control indirect asupra resurselor și lista poate continua. Nu sunt multe exemple de acest fel în istoria recentă. Avem cazul intervenției din Afganistan, care poate fi o lecție și pentru Rusia asupra (in)succesului unui proces de construcție națională neorganic, mai avem câteva mici războaie prin Africa și cam atât. Să ne uităm la războiul civil din Yemen, un proxy între Iran și Arabia Saudită pentru controlul unor puncte cheie din regiune, început în 2014 și în desfășurare. Este și acesta un scenariu al căii de distrugere pe care o poate urma Ucraina. Scenariul ocupării Ucrainei este puțin probabil în condițiile actuale, fără un conflict prelungit de câțiva ani, care să creeze condițiile unui efort de ocupare. Dar distrugerea și altor ținte în urma unei declarații de război a Rusiei este o posibilitate. Este scenariul în care Ucraina nu are niciun câștig, riscă chiar dispariția.

Al doilea mod de încheiere a conflictului este o soluție la masa negocierilor. Este scenariul greu de acceptat politic, dar care mai poate garanta existența Ucrainei, cel mai probabil în condițiile impuse de Federația Rusă. Echivalează cu o victorie în acest caz. Nu mai vorbim de o distrugere totală și oferă posibilitatea cea mai ușoară pentru a ajunge la pace. Deontologii nu vor accepta această variantă ca soluție, deoarece ar însemna că asumpțiile acestora au fost greșite. Însă este varianta în care ucrainenii își regăsesc pacea și securitatea, sub garanții internaționale extinse. Este și mesajul transmis astăzi de Papa Francisc în parabola despre Cain și Abel transmisă în mesajul Urbi et Orbi. „Să nu ne obișnuim cu războiul”, a transmis acesta de la Vatican în Duminica Paștelui Catolic. „Frați și surori, să ne lăsăm cuceriți de pacea lui Hristos! Pacea este posibilă; pacea este o datorie; pacea este responsabilitatea primară a fiecăruia”, spune Papa Francis. Mesajul său este un îndemn la pace ca soluție de încheiere a acestui conflict militar, căci alternativele sunt mai rele pentru toată lumea.

De ce pare mai complicat cu Ucraina, deși nu este?

În primul rând, Rusia nu a declarat război Ucrainei, deși după scufundarea navei Moscova din Marea Neagră a dus la transmiterea unor mesaje mai puternice în plan intern în perspectiva pregătirii unei declarații de război. Șansele de declarare a unui război sunt reduse, dacă nu sunt lansate mai multe atacuri asupra teritoriului Rusiei, căci războiul de agresiune este ilegal după Al Doilea Război Mondial. Nu este nevoie să ne amintim elucubrațiile care au făcut posibilă motivarea agresiunii împotriva Ucrainei, cu crearea unor statelete în urma secesiunii de Ucraina, recunoscute pe 21 februarie 2022 ca state independente de către Rusia, care au cerut ajutor asemenea altor situații (Crimea, Siria, etc.), folosindu-se de precendentul stabilit de Kosovo.

Acum sunt câteva chestiuni care ar putea justificarea o declarație de război împotriva Ucrainei, deși nu se va bucura de o largă acceptare internațională, iar acest lucru va conta în gestionarea situației. Zelenschi transmite că nu va ceda niciun teritoriu din est pentru a ajunge la pace, dar situația estului s-a conflictul fundamental față de scenariul Acordurilor de la Minsk și, mai mult, față de ultima rundă de negocieri intermediată de Turcia: sprijinul occidental cu echipamente ofensive pentru Ucraina. Ipotetic, putem avea un lung război de uzură pe teritoriul Ucrainei între Kiev și cele două regiuni separatiste, devenite state recunoscute de Federația Rusă, cu acorduri temporare de încetare a focului, dar cu strategia finală colapsul uneia dintre părți. Pentru Ucraina, problema este că un astfel de scenariu va întârizia reconstrucția, va alunga populația, va exista mereu posibilitatea unei intervenții mai în forță din Rusia și Belarus, și va scădea în timp sprijinul extern. Pentru Rusia prin proxy-urile din Donbass, problema va fi că este nevoie de furnizarea continuă de resurse pentru menținerea sprijinului, resurse pe care le are și cu sancțiunile occidentale, dar care totuși vor însemna ceva în timp. Altfel spus, statutul teritoriilor respective probabil nici nu va mai face parte din posibilul acord de pace după atâtea încercări eșuate de a găsi o soluție pentru ele.

Al doilea motiv pentru care este mai complicat cu acordul din Ucraina este că, dincolo de imposibilitatea unei soluții fără Rusia la nivel internațional, rămâne victima unui război de agresiune, la fel ca Afganistan sau Libia. Față de ultimele două cazuri, însă, în cazul Ucrainei rămâne mult mai problematic de definit agresiunea, nu pentru că se opun Rusia și China, ci pentru că situația nu întrunește toate criteriile pentru a fi definită ca un război interstatal. Ce se va întâmpla pe viitor este altă situație. În fața unui război de agresiune, Ucraina se poate apăra, dar apar o serie de întrebări privind limitele apărării, sprijinul pe care îl are, și în ce măsură eforturile de apărare nu sunt altceva decât predestinarea războiului de uzură și un motiv pentru a nu ajunge la o negociere politică.

În final, merită adus în discuție un episod din Războiul Peloponesiac. Melosul era un stat inițial neutru, ușor ostil Atenei, cu un rol geostrategic în relațiile dintre Atena și Sparta. La un moment dat, Atena îi spune să se predea sau vor fi distruși. Melosul nu renunță, crezând că va fi sprijinită de Sparta, pe baza alianțelor, urmând o politică idealistă, luând decizia să refuze supunerea în fața unui inamic mult mai puternic, și, în urma unei operațiuni militare speciale, cetatea este distrusă de Atena, Melosul nemaiexistând. După vreo zece ani, Sparta, pe fondul contextului internațional, câștigă teritoriul, dar nu mai era același Melos șters de pe fața Pământului.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *