Parlamentul European împotriva Texasului

Parlamentul European împotriva Texasului

Parlamentul European a adoptat o rezoluție îndreptată împotriva legii recente adoptate de statul american Texas prin care sunt interzise avorturile. În urma unei dezbateri în plenul Parlamentului European, europarlamentarii au adoptat rezoluția cu 381 de voturi contra a 253 de voturi contra și 36 de abțineri.…

Centrul european de competențe privind democrația deliberativă și participativă

Centrul european de competențe privind democrația deliberativă și participativă

Comisia Europeană a anunțat lansarea unui centru de competențe privind democrația deliberativă și participativă. Mișcarea vine în urma evoluției crescânde a instrumentelor democrației deliberative și participative la nivel european. Centrul de competențe își propune să ofere „îndrumări, instrumente și resurse pentru a consolida implicarea cetățeanului” în politică.…

Campionii Europei

Campionii Europei

Zi istorică pentru România. După mult timp, poate chiar pentru prima dată de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, România ajunge în topul european, chiar global. La numărul de decese cauzate de politicile Guvernului României, condus de PNL, USRPLUS și UDMR, ca răspuns la pandemia COVID-19.…

Ce promite UE țărilor din Balcanii de Vest?

Ce promite UE țărilor din Balcanii de Vest?

Uniunea Europeană își menține sprijinul pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, susținând că este o temă de interes strategic atât pentru UE, cât și pentru aceste state. Extinderea Uniunii Europene este teoretic posibilă, însă bazată pe condiționalități riguroase, merit și reforme în aceste țări.…

Amânarea crizei aprofundează criza

Amânarea crizei aprofundează criza

Amânările încercate de Președinte sunt un dezastru politic care se va răsfrânge asupra întregii economii și societăți. Chiar și plimbarea din Slovenia din următoarele zile a președintelui Iohannis, care nu va avea niciun rezultat, putea fi scurtată, ținând cont de criza politică pe care a provocat-o.…

Ghid de supraviețuire în afara rețelelor sociale

Ghid de supraviețuire în afara rețelelor sociale

  1. Există backup pentru resursele publicate acolo, fie că este vorba de informație (articole, mesaje publice, etc.), listă de contacte, și altele. Se poate face din setările Facebook, există îndrumări publicate de companie. Nu vor fi disponibile câteva lucruri precum mesajele de pe Messenger (de ce ai avea nevoie de mesajele dintr-un chat ca backup, când ai alte soluții pentru mesajele importante?),

Facebook offline. Și ce?

Facebook offline. Și ce?

Sunt printre cei care nu recomandă construirea unei organizații în jurul unor instrumente precum Facebook, Instagram sau WhatsApp. Nu doar că nu oferă suficiente garanții de protecție a datelor și confidențialitate, dar sunt niște organizații orientate spre profit, conform unui model de afaceri, aflate în altă jurisdicție.…

AUKUS și regimul neproliferării nucleare

AUKUS și regimul neproliferării nucleare

Acordul strategic în materie de securitate între Statele Unite, Regatul Unit și Australia, soldat o înțelegere de aproximativ 100 de miliarde de dolari pentru dotarea Australiei și oferirea sprijinului pentru menținerea unor submarine nucleare este criticat pentru riscurilor la adresa regimului neproliferării nucleare în Indo-Pacific.…

Corona-titluri în presa internațională (XVII)

Corona-titluri în presa internațională (XVII)

Coronavirusul se transmite mai bine pe cale aeriană, conform unor studii recente, raportează The New York Times. De asemenea, ziarul newyorkez prezintă culisele deciziei companiei United Airlines de a mandata vaccinurile.

Washington Post prezintă războiul legal între vacciniști și antivacciniști din Statele Unite, în particular în privința portițelor împotriva vaccinării obligatorii.…