Antisemitism la vârful Președinției rotative a Consiliului UE

Antisemitism la vârful Președinției rotative a Consiliului UE

Pe 5 octombrie, Comisia Europeană prezenta prima strategie europeană pentru combaterea antisemitismului. Fenomenul este scăpat de sub control, sub diferite influențe. Se manifestă în diferite forme, de la atacuri fizice asupra oamenilor și simbolurilor evreiești la o violență simbolică ieșită din comun.…

2022, Anul European al Tineretului

2022, Anul European al Tineretului

Comisia Europeană a anunțat în mod oficial propunerea ca anul 2022 să fie declarat Anul European al Tineretului.

Sunt urmărite câteva obiective prin intermediul acestui gest, după cum este amintit de instituția europeană:

„Onorarea și sprijinirea generației care a sacrificat cel mai mult în timpul pandemiei, oferindu-le noi speranțe, putere și încredere în viitor prin evidențierea modului în care tranzițiile verde și digitală oferă perspective și oportunități noi;

Încurajarea tuturor tinerilor, în special cei cu mai puține oportunități, din medii dezavantajate, din zonele rurale și îndepărtate, aparținând unor grupuri vulnerabile, să devină cetățeni activi și actori ai schimbării pozitive;

Să promoveze oportunități oferite de politicile UE pentru tineri în sprijinul dezvoltării personale, sociale și profesionale a acestora;

Extragerea de inspirație din acțiunilor, viziunea și perspectivele tinerilor pentru consolidarea și învigorarea proiectului european”.

Europa în sprijinul Afganistanului

Europa în sprijinul Afganistanului

Uniunea Europeană a anunțat un sprijin de aproximativ un miliarde de euro pentru gestionarea crizei afgane, fondurile contribuabililor europeni urmând a ajunge la cetățenii afgani și la țările din vecinătate pentru a rezolva nevoi urgente. Măsura vine pe fondul deteriorării situației socio-economice din Afganistan după ce talibanii au preluat din nou țara.…

Câteva observații despre materialul Recorder „Clanul Marelui Alb”

Câteva observații despre materialul Recorder „Clanul Marelui Alb”

Recorder.ro a publicat un material extrem de tendențios, din păcate neacoperit de realitate pe multe aspecte ale acestuia. Nota 10 pentru storytelling, nota 3 pentru documentare.

„Documentarul” se reduce la un material de propagandă, ceea ce este nefericit, ținând cont de multe materiale foarte bune publicate de redacția acestui SRL-asocație1.…

Sănătate și schimbări climatice

Sănătate și schimbări climatice

Comunitatea sanitară internațională a lansat un apel înainte de o reuniune privind schimbările climatice care reunește lideri naționali și țintește soluții pentru criza climatică.

Mesajul acestora se intitulează o „prescripție pentru un climat sănătos” și vine în urma efectelor evenimentelor meteorologice extreme și ale altora cu efect asupra crimei cu impact asupra sănătății și vieții oamenilor.…

Singura mutare posibilă a lui Klaus Iohannis

Singura mutare posibilă a lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a făcut prima propunere de prim-ministru. Arată că blatul dintre PSD și PNL este funcțional, dacă 1) nu se ajunge la anticipate, cu prim-ministrul Cîțu interimar până la primăvară sau cu un guvern interimar de tehnocrați, sau 2) nu este generat un guvern de uniune națională.…

Alertă: PNL pregătește falimentarea sistemului public de sănătate

Alertă: PNL pregătește falimentarea sistemului public de sănătate

Coaliția PNL-UDMR pregătește falimentarea sistemului public de sănătate. Propunerea vine din partea secretarului general al partidului, actual ministru (i)responsabil de finanțele publice.

Detalii la adresa următoare: https://www.profit.ro/taxe-si-consultanta/video-ministrul-finantelor-anunt-surpriza-ora-profit-gandim-plafon-pana-percepem-contributia-sanatate-incorect-cineva-salariu-mare-plateasca-10-iar-salariu-mic-suma-mult-mica-aceleasi-servicii-20422812

Sunt multe de scris despre această propunere, însă impactul va fi devastator.…

Inegalitate și democrație în CEE

Inegalitate și democrație în CEE

În Europa Centrală și de Est, amenințările la adresa democrației sunt corelate cu evoluția inegalității. Mai mult, se pare că guvernele autoritaritare au reușit să crească pentru mai multe țări din această regiune nivelul inegalității la nivel de societate, așa cum este măsurat prin intermdiul coeficientului Gini (0 egalitate perfectă, 1 inegalitate perfectă, în privința avuției).…

De ce contează disputa Polonia – UE în dezbaterea privind viitorul Europei?

De ce contează disputa Polonia – UE în dezbaterea privind viitorul Europei?

În Polonia, un tribunal constituit ilegal după epurarea membrilor care aveau alte opțiuni politice decât cele dorite de partidul aflat la guvernare a hotărât că poate întoarce angajamentele constituționale ale Poloniei de a respecta ordinea legală a UE, facilitând nerecunoașterea deciziilor Curții de Justiție a UE, dacă sunt considerate neconstituționale la nivel național.…