Facebook offline. Și ce?
Sunt printre cei care nu recomandă construirea unei organizații în jurul unor instrumente precum Facebook, Instagram sau WhatsApp. Nu doar că nu oferă suficiente garanții de protecție a datelor și confidențialitate, dar sunt niște organizații orientate spre profit, conform unui model de afaceri, aflate în altă jurisdicție. Acest lucru înseamnă că orice s-ar întâmpla acolo, nu ai aproape deloc control asupra a ceea ce se întâmplă.
Timp de șase ore, luni, 5 octombrie 2021, nu am putut avea acces la informațiile distribuite de instituții publice exclusiv pe Facebook. Timp de șase ore în aceeași zi studenții nu au putut avea acces la informații pentru că universitățile s-au mutat și ele pe Facebook și WhatsApp. Timp de șase ore nu am putut avea un dialog cu firma care livrează produse pentru a doua zi pentru că aceasta și-a construit punctul de suport clienți în raport cu Facebook. Trecem pe lângă milioanele de oameni care au pierdut legătura cu apropiați în cazul unor urgențe – copii de luat de la școală, instrucțiuni pentru bunici, anunțuri urgente pentru șefi, lista poate continua. Nu mai adăugăm situația mobilizării politice, căci, dacă am fi avut un eveniment politic generator de multă emoție publică, acesta ar fi fost mai greu de deturnat spre mobilizare de stradă și alte acțiuni similare.
Problema este generală în România cu dependența de câteva rețele sociale. Este ceea ce nu vedem în Germania, unde organizațiile nonprofit nu își vor construit activitatea în jurul acestei platforme, unde politicienii vor menține dialogul cu cetățenii și în afara cadrului digital pe baza rețelelor clasice de participare politică, unde instituțiile publice au o hotărâre judecătorească care le obligă să renunță la Facebook până când compania americană nu își va schimba standardele de protecție a datelor.
Rămân alternative, fie că vorbim de rețele sociale alternative (unele au avut probleme când oamenii au făcut tranziția de la Facebook pe acestea, unele țări au interzis chiar unele alternative), canale digitale de comunicare alternative (dar ne amintim cum serviciile Google au fost down la un moment anul acesta pentru mai multe ore), media clasică (televiziune, în particular, cu intermedierea deficitară clasică). Evident, niciuna nu poate suplini ecosistemul de dependență pentru menținerea comunicării instant, între oricine, pentru orice, create de de proprietarii Facebook, Instagram, WhatsApp. Dar trebuie construite și menținute alternative și crescută reziliența în fața intermedierii acestor platforme.