Centrul european de competențe privind democrația deliberativă și participativă

Centrul european de competențe privind democrația deliberativă și participativă

Comisia Europeană a anunțat lansarea unui centru de competențe privind democrația deliberativă și participativă. Mișcarea vine în urma evoluției crescânde a instrumentelor democrației deliberative și participative la nivel european. Centrul de competențe își propune să ofere „îndrumări, instrumente și resurse pentru a consolida implicarea cetățeanului” în politică.

Sunt date ca exemple proliferarea adunărilor cetățenești, juriilor și panelurilor în ultimii ani în rândul cetățenilor care încearcă să influeneze legile și politice publice. Desigur, acestea lipsesc acum în România, fiind câteva încercări desfășurate în ultimii ani puternic controlate, imobile și cu rezultat predeterminat. În mod realist, pe temele relevante pentru agenda de politici publice, acestea nu pot fi făcute doar de partide și de câteva organizații neguvernamentale. În același timp, modelul nu poate exclude expertiza dacă dorește să meargă dincolo de dezbatere. Este motivul pentru care proiectul România Educată, cu un mare accent pus și pe implicarea cetățenilor, a fost un eșec. Apele trebuie separate.

În privința acestui nou centru de competențe al Comisiei Europene, acesta ar fost înființat pentru a ajuta instituțiile UE și orgnanizațiile din Europa să își dezvolte capacitățile și să sprijine proiecte și politici privind democrația deliberativă și participatorie. „Ambiția este pentru toți responsabilii politici să înceapă orice dosar prin explorarea modului în care pot implica cetățenii în proces”, amintește comunicatul transmis de instituția europeană, amintind câteva proiecte pilot desfășurate pentru înverzirea orașelor și soluțiile de mobilitate.

Ambiția este adusă în discuție, dar nu amintește de ce există riscuri majore pentru instrumentalizarea participării publice de către inițiatorul legislației. Democrația deliberativă și participativă nu poate înlocui democrația reprezentativă și, mai ales, nu poate găsi soluții adecvate de la sine. Este nevoie, la final, de un nivel ridicat de expertiză, transparență și control democratic pentru a asigura că modelul este funcțional. Mai mult de furnizarea unor inputuri, metoda aceasta nu poate livra. De altfel, eșecul adunărilor cetățenești convocate de Emmanuel Macron oferă multe motive pentru a vedea că poți organiza aceste evenimente, dar fără a rezolva probleme fundamentale ce țin de participare politică, înțelegere reciprocă și guvernare democratică.

Important pentru cei activi în această arie, centrul oferă spații virtuale și fizice pentru desfășurarea activităților specifice. Detalii complete găsiți în comunicatul Comisiei Europene (.pdf).

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *