Singura mutare posibilă a lui Klaus Iohannis

Singura mutare posibilă a lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a făcut prima propunere de prim-ministru. Arată că blatul dintre PSD și PNL este funcțional, dacă 1) nu se ajunge la anticipate, cu prim-ministrul Cîțu interimar până la primăvară sau cu un guvern interimar de tehnocrați, sau 2) nu este generat un guvern de uniune națională.

Politic, președintele nu are cum să coboare în urma acestei mișcări. Își duce mai departe obiectivul principal de reformare a clasei politice, dacă propunerea sa e acceptată, în caz de succes sau business-as-usual, sau crește partidul care l-a susținut fără mari probleme, în caz de eșec. Cu AUR nu se poate asocia.

Singurii care pot greși acum sunt cei de la USR, presupunând că ar strânge o majoritate parlamentară de orice fel.

Propunerea de prim-ministru este o alegere grea dacă vrei să trimiți USR în irelevanță. Nu doar că lumea își va aminti ceea ce însemnat USR la guvernare în 2016 (dezastru în agricultură, dezastru pentru IMM-uri, dezastru sprijinit de țepe precum Cumințenia Pământului, bani nerecuperați încă de donatori).

Pe de o parte, poți să îi pui să guverneze într-o formulă minoritară, ratând toate obiectivele politice semnificative și compromițându-se. Pe de altă parte este momentul adecvat pentru a-i trimite la acel 9% din ultimele sondaje în caz de anticipate, unde PNL are șansa să mai câștige vreo 5% peste cât are acum în sondaje, dar atacând AUR și USR.

O coaliție majoritară USR-PSD este la fel de inoportună politic, deși ar livra cele mai multe rezultate. USR ar rata obiectivul de a fi principalul partid de centru-dreapta și ar ridica PNL destul de repede în sondaje, pierzând la următoarele alegeri. Reformele majore au nevoie de majoritate în Parlament.

Vom ști în câteva zile care sunt opțiunile.

P.S.: Există și varianta în care ne-am putea gândi la interesul general al societății, dar istoricul politic arată că este prima opțiune care trebuie eliminată din orice analiză. În acest caz, cea mai bună opțiune ar fi un guvern de tehnocrați, fiind singurii care și-ar putea asuma riscurile politice, menținând status quo-ul la nivelul sistemului de partid (dezirabil sau indezirabil, după caz), până când acestea vor dori.