Diferența dintre România și Rusia

putin si copilul

Nimeni nu poate contesta că Rusia este una dintre marile puteri ale lumii, iar că România, un biet stat de mărime medie ce se chinuie să supraviețuiască, se află la intersecția dintre UE, USA, Orientul Mijlociu și Rusia.

Dmitri Medvedev și Vladimir Putin au făcut rocade, s-au distrat și, în cele din urmă, președintele Rusiei se dovedește a fi întotdeauna în atenția lumii.…

ANOSR: Respectați viitorul țării

ANOSR a dat startul campaniei „Respectați viitorul țării” printr-o conferință de presă și prin lansarea unei petiții online, petiție pe care vă invit să o semnați: link. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România reprezintă peste 500 000 de studenți la nivel național, reunind 72 de organizații studențești.…

Școala de Vară CNE a ajuns la final

27 august 2012
Comunicat de presă
Şcoala de vară CNE şi-a premiat participanţii

Proiectul național Consiliul Naţional al Elevilor – Factor al democratismului educaţional a ajuns la final. Școala de vară a Consiului Național al Elevilor de la Eforie Sud, desfășurată în perioada 20-26 august 2012, a marcat etapa finală a acestui proiect menit să stimuleze implicarea activă a elevilor în comunităţile din care fac parte.

Oportunități și momente

Peste o lună voi spune „hello!” clasei a XII-a. Opțiunea de mai departe mi-am format-o deja și va avea parte de foarte puține revizuiri… sau poate voi întâlni o situația excepțională care să mă facă să îmi schimb ideile.

Se ivesc oportunități multe, din care trebuie să fii cât mai selectiv: traininguri, conferințe, tabere, diverse evenimente.…

Despre Bacalaureat… versiunea 2012

Anul trecut vorbeam despre ceea ce se numea promovabilitate scăzută la Bacalaureat. Mă bucur că, după un an, mi s-a îndeplinit previziunea: o promovabilitate asemănătoare. Nu este nimic surprinzător în acest rezultat. Nu este nimic uimitor. Totul este banal, poate prea banal.…

Tinerii și respectul

Prima categorie există și, din nefericire, nu face altceva decât să o distrugă pe a doua. Nu zic toți, deoarece sunt și contraexemple, dar majoritatea tinerilor din ziua de astăzi, indiferent dacă au 7 sau 19 ani, au uitat cuvântul respect.…

Școala Altfel – dezordine și haos

Școala Altfel a ajuns la final. Parțial, deoarece vor urma o serie de rapoarte, documente de făcut ș.a.m.d. Elevii au intrat în vacanță, activități sau organizat cu nemiluita, însă se va vedea efectul acestora?

Din punctul meu de vedere, au fost foarte mulți elevi care au tratat cu indiferență acest program care, practic, nu le-a adus niciun avantaj în afară de check-in-uri la restaurantele din orașe, un program mai lejer, timp liber.…

Cum vom citi cărți peste un pic de timp?

Îm primul rând, menționez că acest articol este intrarea mea în concursul acesta, organizat de BlogAwards.ro și BookLand.. Cum ultima carte pe care am citit-o, azi, mai exact, a fost un volum intitulat „Geografia mediului înconjurător”, apărut prin 1978 (cred), iar ultimul roman neterminat este „Idiotul” lui Dostoevski, voi aborda cel de-al doilea aspect al concursului: cum vom citi cărțile în viitorul apropiat?…

Anul 2028. Scrisoare catre Romania din Rosia Montana.

Numele meu este Sanda Lungu si sint localnica din Rosia Montana.
Ma cunoasteti…. Acum 17 ani am aparut la televizor intr-o reclama a RMGC (Rosia Montana Gold Corporation). Am spus atunci ca oamenii din Rosia Montana vor doar sa munceasca si ca mineritul este singura solutie ca sa avem locuri de munca.