Școala de Vară CNE a ajuns la final

27 august 2012
Comunicat de presă
Şcoala de vară CNE şi-a premiat participanţii

Proiectul național Consiliul Naţional al Elevilor – Factor al democratismului educaţional a ajuns la final. Școala de vară a Consiului Național al Elevilor de la Eforie Sud, desfășurată în perioada 20-26 august 2012, a marcat etapa finală a acestui proiect menit să stimuleze implicarea activă a elevilor în comunităţile din care fac parte.

Importanța evenimentului a fost marcată atât de partciparea a peste 120 de elevi și profesori din 28 de județe ale țării, cât și de reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța, Autorității Naționale pentru Sport și Tineret și Alianței Naționale a Agențiilor de Tursim, precum și de prezența doamnei dr. prof. univ. Ecaterina Andronescu – ministru al educației, cercetării, tineretului și sportului, care a subliniat nevoia societății de a avea lideri, tineri educați și activi în viața comunității.

În decursul celor șapte zile petrecute la mare, elevii au participat la ateliere interactive care au avut la bază lucrul în echipă şi comunicarea, discuții despre calendarul alegerilor din Consiliul Elevilor, care vor avea loc începând cu luna septembrie în toate liceele din țară. De asemenea, au fost prezentate proiectele Consiliilor Județene ale Elevilor desfășurate sub egida ”CNE – Factor al democratismului educațional”.

Totodată, participanții la Școala de vară au avut ocazia să afle despre oportunitățile de studiu în Marea Britanie de la reprezentanții UK Study Romania și posibilitățile de a accesa fonduri pentru dezvoltarea de proiecte comunitare de la reprezentanții Youth Bank Romania. Printre invitații acestui eveniment național s-au numărat și reprezentanți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, partener al  Consiliului Național al Elevilor, care a prezentat planurile de viitor ale mișcarii studențești.

Finalitatea evenimentului a fost marcată prin organizarea unei festivități de premiere a celor mai bune proiecte. Astfel, Consiliului Judeţean al Elevilor Satu Mare i-a fost înmânat premiul pentru cel mai inovator proiect, ”Soarele strălucește pentru toți la fel”. Premiul pentru cel mai complex proiect a fost acordat Consiliului Judeţean al Elevilor Timiş ”Iubim cititul- suntem integri”, iar proiectul cu cel mai mare impact asupra participanţilor a aparţinut Consiliului Judeţean al Elevilor Bacău, ”Sunt altfel decât noi? Dați-le o nouă șansă! ”. Cea mai ingenioasă prezentare a proiectului a aparținut Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu cu acțiunea ”Sibiu pentru comunitate”. Proiectul Consiliului Judeţean al Elevilor Braşov “Diferiți, dar totuși la fel” a fost premiat pentru cea mai interactivă prezentare, iar Consiliul Judeţean al Elevilor Vâlcea a primit premiul pentru prezentarea cu cel mai mare impact vizual.

Aşadar, Consiliul Naţional al Elevilor a urcat încă o treaptă pe scara performaţei, elevii dând dovadă încă o dată de implicare şi seriozitate faţă de proiectele derulate în comunităţile din care fac parte.

Școala de vară CNE- Factor al democratismului educațional este un proiect organizat de către Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.

Contact:
Departamentul de Comunicare și Relații Externe
Biroul de presă al Consiliului Național al Elevilor
Georgiana – Silvia Epure – secretar executiv
Telefon: 0741.517.672.
Email: epuregeorgiana@gmail.com

Despre Consiliul Naţional al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.

Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local şi naţional, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.

Consiliul Naţional al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării şcolii și încurajării relaţiei de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.

 

Școala de vară a Consiliului Național al Elevilor, a doua ediție, a ajuns la final. Vrancea a fost reprezentată și anul acesta la unul dintre cele mai mari evenimente din Consiliul Elevilor, trei membri ai structurii de conducere și doi formatori participând. Proiectul „Focșani  – între cunoaștere și admirație” s-a bucurat de aplauze, de o prezentare interactivă și de câteva elemente caracteristice: dans vrâncean, struguri, un video uimitor despre acest județ, rezumatul proiectului într-o manieră non-formală.

Personal, am avut ocazia să revăd și să cunosc membri ai CNE-ului, să văd oameni implicați și dornici să schimbe viitorul acestei țări, dornici să ajute comunitatea din care provin. Am urmărit prezentarea a 28 proiecte foarte interesante ce merită să fie aplicate peste tot, am văzut rezultate, am căpătat noi competențe în ceea ce privește managemntul de proiect.

Desigur, să nu uităm de întreg calendarul de activități care au creat o experiență unică. Sper ca CNE-ul să devină tot mai mare, să crească și să fie în sufletul fiecărui elev din România. Anul acesta s-a făcut un pas mare și urmează alții și mai mari. Bravo! Mandatele mele se apropie de final, urmează un an greu, diabolic, dar voi rămâne aproape de Consiliul Elevilor, dacă va avea nevoie de ajutorul meu, la orice nivel.

În luna mai completam un formular pentru o adunare: Mentorship și continuate în CNE. Am ajuns acolo și am promis înainte de completarea formularului că voi ajuta la realizarea transferului de know-how. Mă voi ține de cuvând. I promise!