Festivalul oportunităților ratate?

Festivalul oportunităților ratate?

Una dintre temerile cele mai mari de la nivel european cu privire la România și capacitatea de transformare economică prin intermediul fondurilor structurale și al fondurilor de redresare economică alocate prin Mecanismul de redresare și reziliență (executat prin Planul național de redresare și reziliență) era legată de capacitatea administrativă.

Mai mult, PNRR-ului, care are legată și dimensiunea de reforme, ar trebui să transforme și să îmbunătățească această dimensiune a funcționării statului, doar că frica de reformă este foarte mare. Și, pentru a complica și mai mult situația actuală, puțini au înțeles că PNRR este o șansă unică pentru o schimbare structurală a economiei și statului prin reforme capabile să dezvolte creșterea economică și investiții productive. Rețeta este aceeași care a fost aplicată cu succes în Grecia după 2015, tratament în urma căruia Grecia a ieșit din criză și are rezultate economice și administrative neașteptat de bune.

Acum suntem în 2022, s-au împlinit doi ani de când a fost prezentat Mecanismul de redresare și reziliență, iar proiectele se derulează foarte greu. Mai mult, nu au fost definitivate echipele din contră. Se face chiar confuzia între capacitatea de implementare și angajarea de noi persoane în majoritatea ministerelor care să vegheze și să sprijine la implementarea acestor proiecte, semn că nu a fost înțeleasă ideea din PNRR, căci unele din reforme ar trebui să ducă chiar la eficientizarea aparatului de stat, o situație care va fi dificil de gestionat când nu există ownership la nivelul sistemului asupra acestui proces. Riscurile de blocaj sunt imense, precum și de ireversibilitate a reformelor, ceea ce aduce mari probleme în perspectiva europeană după 2026. Însă pe lângă PNRR, sunt și tradiționalele probleme cu fondurile din 2014-2020 și în pregătirea și lansarea celor din 2021-2027. Retroactiv, putem afirma că managementul fondurilor europene la nivel centralizat printr-un minister cu astfel de responsabilități nu oferă rezultate mai bune față de modelul sectorial; ar fi util dacă ar reveni o dezbatere pe această temă, însă acum este inutilă privind cadrul actual, dar relevantă în perspectiva post-2027, mai ales că vor fi mai puține fonduri pentru România, o dezbatere necesară.

Revenind la PNRR, discutăm în aceste zile despre proceduri și apeluri în timp ce alții au făcut deja proiecte și pentru că în România, pe lângă rezistența la schimbare, aveam trei lansări festive de PNRR în 2020, lansate cu mult fast și zero substanță, dar erau alegeri în toamna respectivă, în loc să fie o orientare spre axată pe pregătirea planului, precum și pentru că politica românească este dependentă de baroni locali, contrar intereselor naționale, și se făceau negocieri cine ce câștigă, fiecare având ambiții ceaușiste, cu mari probleme de planificare economică, competitivitate și alocarea adecvată a resurselor (nici problemele influențelor ilegitime în realizarea PNRR nu trebuie excluse din discuție, dar este un alt subiect). Problemele nu au fost rezolvate și nu vor fi rezolvate nici prin reformele din PNRR. Indirect, apar și problemele pe care le cunoaștem cum privire la capacitatea administrativă și, în general, instituțională, dar nu putem vorbi de capacitate instituțională cât timp sunt atât de multe probleme ce țin de funcționarea statului de drept – cerc vicios!