Un obiectiv magic pe termen lung

carti invatare

Un obiectiv magic pe termen lung

De obicei, când îmi promit sau promit ceva public sunt mai motivat să îmi duc la îndeplinire respectivele obiective. Înainte de  a numi respectul obiectiv, trebuie să menționez că pentru mine termen lung înseamnă de la patru ani încolo.…

RomeMUN, în martie

Prima simulare Model United National la care am participat a fost la Botoșani. A urmat apoi, anul trecut, S-MUNoB, iar anul acesta voi ajunge la RomeMUN, dacă toate zeitățile vor fi împăcate.

În martie, voi dezbate în cadrul RomeMUN

Pe scurt, RomeMUN este cea mai mare conferință tip Model United National din Europa.…

Voi alerga un pic pe 9 noiembrie la un maraton urban

Am zis să diversific un pic activitățile pe care le desfășor în viața de zi cu zi aici, dat fiind că este un oraș destul de liniștit, cu o mulțime de activități pe care le poți face și foarte deschis. Acesta este motivul pentru care am vizitat FLECOS (un festival de limbă, cultură și timp liber) organizat în Granada1, mă implic acum ca voluntar pentru 3rd International Week, o săptămână în care promovăm studenților de aici țările din care provenim și universitățile din aceste țări2.…

Scrisoare deschisă pentru viitorii lideri ai elevilor

Dragi elevi,

Dragi actuali reprezentanți ai elevilor,

Dragi viitori candidați pentru Consiliul Elevilor,

 

Consiliul Elevilor înseamnă educație pentru democrație

Simt că este momentul să scriu aceste rânduri, nu din frustrarea de senior1, ci pentru a oferi o serie de sfaturi pe care am încercat să le transmit de fiecare dată când m-am întâlnit cu voi.…

După prima săptămână de Erasmus în Granada

După prima săptămână de Erasmus în Granada

Sincer, pot spune că am învățat o parte importantă a străzilor din orașul în care locuiesc, că am vizitat principalele monumente și locuri specifice, dar și că am avut parte de o primă săptămână minunată.…

Despre alergare și deplasări

În ultima perioadă, mi-am redus destul de mult activitatea blogosferică1, cam de la trei ore zilnic la aproximativ 100-120 de minute. Și acest lucru s-a văzut destul de mult, dat fiind că am avut câteva zile în care nu am venit cu nimic nou, deși idei sunt, iar articole care pot constitui un subiect neabordat există.…

Câteva cuvinte după Universitatea de Vară Râmnicu Sărat 2014

Universitatea de Vară Râmnicu Sărat 2014

Închisoarea tăcerii, o experienţă în comunism

Mi-am depus aplicaţia dorind să aflu mai multe despre modul în care a fost posibilă iluzia numită comunism, dorind să văd cum acest regim social-politic afectează România actuală şi să cunosc mai mulţi tineri1 pasionaţi de studiul comunismului.…