RomeMUN, în martie

Prima simulare Model United National la care am participat a fost la Botoșani. A urmat apoi, anul trecut, S-MUNoB, iar anul acesta voi ajunge la RomeMUN, dacă toate zeitățile vor fi împăcate.

În martie, voi dezbate în cadrul RomeMUN

Pe scurt, RomeMUN este cea mai mare conferință tip Model United National din Europa. Am aflat de această conferință din două surse: vicerectoratul pentru relații internaționale al universității și o prezentare făcută de câteva studente în cadrul facultății. Dorind să aflu mai multe, am intrat imediat pe site. Întâmplare a făcut să găsesc atunci și anunțul pentru oferirea unei serii de burse parțiale pentru participare la evenimente, prin intermediul cărora participanții erau scutiți de plata taxei de participare de 250 de euro. La începutul lui decembrie, am aflat că mă aflu printre câștigătorii acestei burse pentru a participa la RomeMUN. Prin urmare, în martie voi fi la Roma și voi dezbate alături de alți studenți preocupați de sfera relațiilor internaționale și diplomatice marile probleme ale omenirii.

Comitet ales: Organizația pentru Agricultură și Alimentație

Vor fi cinci zile pline de dezbateri și negocieri cu participanți din 100 de țări. Tema de anul acesta va fi Feeding the Planet, Energy for Life, exact ceea ce îmi cam place în ultima perioadă – dezvoltarea sustenabilă. Dacă prin simularea Consiliului de Securitate am mai trecut, recunoscând că valoarea unei simulări este dată de calitatea participanților, am ales să mă pregătesc și să dezbat în cadrul simulării Organizației pentru Agricultură și Alimentație. Iar asta va însemnat think forward într-adevăr. Tema propusă de organizatori este: How to feed the world 2050. Creating a sustainable framework to manage food-security and to combat poverty.

Am ales Iranul pentru că prefer să învăț experimentând. În ultimul timp, este o țară care mi-a atras atenție, atât din punct de vedere al evoluției civilizațiilor care au trecut pe-acolo, cât și datorită prezentului. Este unul dintre cei mai importanți jucători pe plan internațional și, chiar dacă în FAO toate statele sunt egale, va fi o provocare să îmi dezvolt cunoștințele despre Republica Islamică a Iranului. Plus că are o populație pe măsură. Va fi interesant.

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “RomeMUN, în martie”

Comments are closed.