Să discutăm un pic despre antreprenoriat (sau despre mine)

Antreprenoriatul reprezintă cheia pentru bunăstarea unui stat. Îmi amintesc că eram prin clasa a VII-a când am început să deschid internetul și să mă delectez cu poveștile de succes ale unor antreprenori celebri, în special legate de media și telecomunicații, incluzând aici și pe cele online.

Între timp, mi-am lărgit perspectivele și pot spune că antreprenoriatul îmi poate veni „ca o mănușă”, citând din provocarea lansată de Akcees și Blogal Initiative, dar pentru asta e nevoie de training, informare și inițiativă. Pe ultimele două aș putea spune că le am, iar competențele pentru prima le pot îmbunătăți în timp.

Urmând un liceu teoretic, nu prea am avut cum să îmi îmbunătățesc aptitudinile legate de antreprenoriat, însă activitatea extracurriculară m-a ajutat foarte mult. Nu trebuie să neglijez orele de educație antreprenorială sau pe cele de economie, dar trebuie să recunosc că ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost, dacă pot spune așa, comerțul cu pepeni făcut până în clasa a VIII-a.

Mai târziu, pe baza acestor experiențe, mi-am dat seama că este nevoie de mai multe lucruri. Am învățat cât de important este să vezi oportunitățile oferite nu numai de sectorul urban, ci și de cel rural prin intermediul unui schimb de tineri româno-italiano-turc „Reflecting our old routes in rural youth employment” (mi-am amintit de momentul sfătuirilor pe bugetul de început din timpul unei sesiuni aplicative a celor învățate, unde nu eram deciși dacă ne vom iniția afacerea în România, Italia sau Turcia). Acolo, mi-a fost atrasă atenția asupra potențialului tradițiilor, obiceiurilor și produselor din mediul rural. Există potențial pentru mici afaceri, pentru angajări. În ultimele luni, am început un program de educație managerială. Mi-am dat seama că pot contribui mai mult în timpul facultății pentru dezvoltarea României de aici, decât din Marea Britanie, unde fusesem acceptat la câteva universități de top 10 pe domeniu.

Recent, în iunie, am luat o mențiune cu un proiect la concursul național „Micul Antreprenor”, desfășurat la Slobozia, jud., Ialomița, desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale. Am trecut de prima fază, am ajuns la final alături de cele mai bune 20 de echipe înscrise în competiție și am venit de acolo cu locul al V-lea. Mi se pare foarte bine, gândindu-mă că în fața juriului am prezentat un business axat pe PR online și că am reușit să explic câteva lucruri într-un interviu pentru un post local de radio.

start me up logoAcum că am explicat legăturile mele cu antreprenoriatul, aflate într-o fază incipientă, trebuie să mă pregătesc pentru pasul al IV-lea: trecerea de la idei la acțiuni. Trebuie să apreciez că există astfel de acțiuni, precum cea oferită de Akcees, anume Start Me Up. Aceștia au organizat și o caravană prin diferite colțuri ale țării, unde au susținut workshopuri și prezentări cu diferiți antreprenori de succes. Orașele care au găzduit aceste evenimente sunt București, Timișoara, Cluj, Sibiu, Brașov, Constanța, Galați și Iași.

 

*cover photo via developmentinstitute.org

 

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

7 Replies to “Să discutăm un pic despre antreprenoriat (sau despre mine)”

    1. Cred că în ultimele două paragrafe am pus tot ce era necesar: faptul că există Start Me Up, că au avut loc o serie de evenimente unice și, totodată, cred că am dat indicații cu privire la domeniu.

Comments are closed.