Acum ceva timp spuneam că este unul dintre filmele pe care îmi doresc să le văd în 2013. Am reușit și pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii de alegere a unui film din acest an. Înainte de a începe, pot afirma că filmul respectă în totalitate romanul lui Scott Fitzgerald, ceea ce m-a bucurat pentru că a fost una dintre lecturile favorite din 2012.
Este o poveste din interiorul celebrității, cu faimă, capricii, probleme, puterea banilor, iubire, greșeli, trădări, una tipică succesului american din prima jumătate a secolului trecut. Soundtrack-ul primește un plus, iar despre plot nu vă voi vorbi.
Nu am văzut celelalte patru ecranizări ale acestui roman, dar o să vreau să le văd. Cu toate că este un film foarte bun, povestea romanului mi s-a părut mult prea „strălucită” în această producție. Mi-aș fi dorit ca accentul să fie pus mai mult pe relațiile interumane, nu neapărat la raportarea acestora la bani. Aveam altă imagine a lui Jay Gatsby, la fel de „hopeful”, ce-i drept. Într-adevăr, finalul era identic și închipuirea mea pe baza cărții.

One Reply to “The Great Gatsby (2013)”
Comments are closed.