Ucraina nu este percepută de Europa Occidentală

Al doilea partid ca dimensiune din coaliția aflată la guvernare în Spania a lansat un manifest, împreună cu multe alte formațiuni extraguvernamentale și extraparlamentare, în care se ocupă ca trupe spaniole să ajungă prin intermediul NATO să sprijine regiunea Mării Negre. În Germania, executivul federal al unuia dintre cei mai mari exportatori globali de armament a blocat demersul Estoniei de a oferi o serie de sprijin Ucrainei pentru apărarea în fața unei eventuale agresiuni ruse. În aceeași zi, șeful Marinei anunța în India că alianța cu Rusia este necesară împotriva Chinei (cel mai mare partener economic al Germaniei). Noi investiții verzi erau anunțate tot vineri de către un viceprim-ministru al Germaniei în Rusia, în timp ce principalul partid de opoziție anunța că se opune sancțiunilor europene. În final, cancelarul Scholz îndeamnă la „prudență” în aplicarea unor sancțiuni Rusiei în caz de invadare a Ucrainei. Poziții similare întâlnim și în Franța, relansându-și acum doi ani relațiile cu Rusia. Stânga franceză a lansat deja mesajul „Why die for Danzig” în varianta ucraineană acum câteva zile, în timp fostul prezidențiabil al dreptei este în conducerea unei companii de stat rusești. Despre Italia și Belgia, pozițiile sunt similare.

Ucraina este departe de Europa și, mai ales, de Occident. Reflecția evenimentelor din Europa Orientală nu generează interes, mai ales când sunt niște riscuri temporare asupra bunăstării cetățenilor. Dar și fără aceste riscuri Ucraina nu ar fi fost percepută ca o problemă. Este suficient să ne raportăm la România, necunoscută nici de polonezi, e drept că cei din urmă cunosc mai bine ucrainenii, principala forță de muncă de import. Imaginea proiectată de Ucraina este cea a unei rămășițe în afara Rusiei din URSS. Îmi amintesc de un curs la un moment dat făcut în Spania și modul în care erau amintite fostele republici sovietice care și-au obținut independența. Profesorul nu știa nici care orientativ până unde se întinde Ucraina, chiar dacă era un curs din sfera relațiilor internaționale, ținut în anul în care fusese anexată ilegal Peninsula Crimeea și începuse războiul din Donbass și Luhansk. Într-adevăr, nici noi din estul Europei nu suntem preocupați de temele de interes de acolo, criza migrației fiind un bun exemplu. Desigur, nu putem pune egal între Ucraina și România, chiar dacă la nivel cultural membrii acestor națiuni tind să manifeste nu cele mai bune sentimente. Doar că între România și teritoriul obținut cu forța de către Rusia sunt câteva sute de kilometri, la fel și între România și armata rămasă prin Transnistria, la fel și între România și armamentul ofensiv disponibil în Crimeea. În Europa Occidentală, deși împărtășim unele structuri organizaționale, a unor instituții și macro-identități, în afară de disputele pe cotele de pescuit dintre Franța și Anglia, nu există probleme în care principiile fondatoare ale sistemului global de după Al Doilea Război Mondial să fie contestate, cel puțin nu după valul de decolonizare.

Deși normativ Statele Unite este într-o poziție pozitivă în raport cu Ucraina, vorbind, dincolo de alte interese, de respectarea dreptului internațional în acest caz, antiamericanismul întâlnit în Franța, Germania și Spania reușește să fie folosit ca un argument împotriva sprijinirii Ucrainei în fața unei agresiuni, permițând celui puternic să facă ce dorește. „Noua ordine mondială nu se poate baza pe strategia bipolară a Războiului Rece, nici pe autoritatea Statelor Unite; multilateralismul nu funcționează fără sfere de influență”1, acesta este un extras dintr-o opinie de primă pagină din El Pais, unul dintre cele mai citite cotidiane spaniole. Dincolo de acceptarea idee de putere și de sfere de influență, care, deși au adus atâtea conflicte violente în trecut, încă mai sunt atractive, este important de subliniat că nicio ordine internațională nu este ordine fără reguli care să fie respectate. Prin urmare, o ordine multipolară are nevoie de reguli, fiind vorba bineînțeles de acele aspecte de drept internațional pe care Federația Rusă le încalcă. Fără ordine, nu sunt multe opțiuni. La bază, problema esențială în cazul ucrainean nu e e Ucraina, ci respectarea legii internaționale care spune că nu poți folosi forța pentru a muta frontiere și care recunoaște suveranitatea, independența și integritatea teritorială a statului în discuție.

Pace fără lege nu există, iar legea este contestată cu forța în cazul Ucraina, ceea ce în Europa Occidentală nu s-a mai întâmplat de la Al Doilea Război Mondial și nu a mai fost văzut decât în cazurile livrate de media și formatori de opinie, implicând de obicei America sau niște foste soviete.