Cu ce vine TTIP pentru România?

flags ue us

Am fost la lansarea unui raport cu privire la impactul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) asupra economiei României, eveniment organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România, la care au vorbit:

  • Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România;
  • Lucian Cernat, economist-șef, Directoratul General pentru Politici Comerciale, Comisia Europeană;
  • Florin Vodiță, secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului;
  • Andreea Paul, deputat, Camera Deputaților, Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci;
  • Lavinia Andrei, președinte, Terra Mileniul III;
  • Cristian Ghinea, director, Centrul Român de Politici Europene.

Previziuni economice pentru România și Uniunea Europeană

Previziuni economice pentru România și Uniunea Europeană

Comisia Europeană a publicat previziunile economice de primăvară pentru România, unele care sunt bunicele. Urmează trendul pe care l-au avut și ultimele, ceea ce înseamnă că lucrurile pot evolua bine. Cu toate acestea, rămân suficiente motive de îngrijorărare.…

Evoluția schimburilor comerciale Romania-Maghreb Central

Evoluția schimburilor comerciale Romania-Maghreb Central

Graficele de mai jos conțin o serie de informații despre evoluția schimburilor comerciale între România și statele din Magrebul Central în perioada 2008-2012. Am folosit datele de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe din România, iar prelucrarea a a fost făcută de mine pentru o lucrarea de cercetare la sfârșitul anuluo 2014.…

Raportul Global al Fericirii. Cât de triști suntem?

Raportul Global al Fericirii 2015

A ajuns la a treia ediție, după un an pauză. Îmi amintesc că anul trecut căutam ultima publicație pentru a testa o ipoteză legată cu ideea de smart governance și nu găsisem o variantă recentă. Acum, ei, bine, John Helliwell, Richard Layard și Jeffrey Sachs au editat World Happiness Report 2015 sau, în limba română, Raportul Global al Fericirii.…

Despre închisori și condițiile de acolo

Românii încă privesc închisorile în viziunea regimurilor totalitare

De vreo câteva luni circulă în online și nu numai marile nemulțumiri ale românilor cu privire la viața din închisoare. Ba că sunt alocați prea mulți bani pentru închisori, ba că ar trebui ca cei arestați, în special aleșii neamului, să aibă condiții mai puține ș.a.m.d.…

Mituri despre România la Bruxelles? Da și Nu

Europuls a publicat un raport incredibil de interesant despre reprezentarea și imaginea României la Bruxelles. Cert este că o să mă mai folosesc de informațiile pe care le-am citit în publicația acestora, dat fiind că oferă dovezi empirice care pot sprijini demontarea unor mituri cu privire la Uniunea Europeană și mândria de a fi român.…

CEDO decide redeschiderea dosarului mineriadelor în România

Mă întrebam dacă sughiță Iliescu după auzirea acestei vești, dar nu cred că se întâmplă asta. Mineriadele au reprezentat în istoria tranzițională a României, probabil, cea mai gravă formă de barbarie și luptă împotriva dreptății. Păstrând, totuși, proporționalitatea (comparativ cu evoluția democratică a României), probabil, în ultimii ani, putem considera lovitura de stat din iunie 2012 și „marțea neagră” ca făcând parte din categoria acelor barbarii.…

McDonald’s a făcut 19 ani de când e pe piața din România

Asta s-a întâmplat ieri, dar cu siguranță rețin ceea ce a însemnat McDonald’s. De fapt, ceea ce reprezintă:

  • în timpul gimnaziului, dacă ajungeam în Buzău, treceam pe la McDonald’s. Era un fel de destinație turistică pentru că în Focșani nu exista așa ceva;
  • în timpul liceului, mă întâlneam cu colegii din diferite colțuri ale țării din Consiliul Național al Elevilor la McDonald’s;
  • luna trecută am fost la Oslo, McDonald’s-ul era lângă hotel, deci la 11 noaptea a mers o ieșire cu amicii din diferite colțuri ale lumii la un smoothie.