O societate defectă se naște printr-o educație de același rang

Primul lucru pe care vreau să îl clarific în acest articol este faptul că discutăm despre egalitate, nu despre egalitarianism, forma sa extremă. Egalitatea ca principiu democratic de bază oferă șansa tuturor cetățenilor să aibă parte de aceleași oportunități, să se bucure de condițiile de bază din comunitate fără nicio formă de constrângere.

Inegalitate în asigurarea educației de bază

Când vorbim de egalitate, trebuie să avem în vedere o serie de principii strâns corelate, poate chiar indispensabile: non-discriminare, incluziune socială, coeziune, echitate, participare. Plecând de la aceste principii, se poate construi un sistem care să sprijine în mod real dezvoltarea tuturor actorilor. De-a lungul timpului, intervin și alți factori care sprijină potențialul și pe unul îl transformă în realitate.

Pentru început, cred că este suficientă discuția despre principii. Aș mai adăuga desigur, câteva statistici:

speranța de școlarizare, Eurostat, 2012

rata de școlarizare, Banca Mondială, 2012

cheltuieli publice pentru educație, procent din PIB, Banca Mondială, 2011

Aceștia sunt doar trei indicatori care nu spun lucruri bune despre situația sistemului educațional românesc raportat la rata europeană pentru momentul. Stați liniștiți, și în prezent cam tot așa stăm. Finanțarea sistemului educațional nu s-a îmbunătățit, rata abandonului școlar era în 20121 de 17.4%, iar obiectivele pentru Europa 2020 menționează scăderea acestei rate sub 10%. Asta este starea de fapt.

Dincolo de statistici, rezultatele se văd în realitate

După principii și statistici, când vorbim despre o educație defectă, vedem însă care sunt efectele practice:

• promovabilitatea la bacalaureat – slabă;
• sprijinirea comunitățile defavorizate2 – groaznică;
• procentul tinerilor din mediul rural care ajung la facultate – teribil;
• …

Însă, din nou, și aceștia sunt doar câțiva indicatori. Violența școlară nu are din senin, abandonul școlar nu apare din senin, dacă ar fi să amintesc printre titlurile care țin, cel mai adesea, paginile ziarelor. O educație inegală este și cea în care avem nenumărate prăpăstii între nivelurile de sprijin acordat unor instituții de învățământ, între pregătirea și formare profesorilor și mediile în care predau, între condițiile pe care le trebuie să le înfrunte elevii din diferite medii pentru a ajunge la școală, între județul X și județul Y, în care Y decide că respectarea legilor privind sprijinirea asigurării decontului abonamentelor de transport nu este necesară, între oportunitățile pe care le pot accesa tinerii din diferite colțuri ale țării.

Tot despre sprijinirea inegalității vorbim și când începe anul universitar fără abecedar pe bancă. În timp ce unii părinți vor putea să asigurare achiziționarea acestuia fără probleme, alții nu vor putea să ofere sprijinul material copiilor pentru a avea o educație echitabilă.

În final, sper că în urma acestui articol am reamintit sau măcar am trezit o gând despre rolul eliminării inegalității de șanse din sistemul educațional. Un început al unei discuții constructive, unul pe care îl sprijină de ani buni câteva organizații ale societății civile, pentru care se luptă și câțiva oameni politici, dar despre care vorbesc în fiecare zi elevi, părinți și profesori.

Am scris acest articol în cadrul Blog Action Day 2014, o inițiativă care își dorește să aducă în atenție anumite teme anual. Anul acesta, este inegalitatea, iar bloggeri din peste 110 de țări s-au înscris. Urmăriți pe rețelele sociale hashtagurile #inequality, #bad2014, #blogaction14. 

1. tot Eurostat [↩]
2. rata discriminării școlare pare imensă [↩]