Vizita elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău la Focșani s-a desfășurat având ca tematică „Vrăjitorul din Oz”. Șase autocare au oprit în dimineața de 30 octombrie 2012 la Colegiul Național „Unirea”. Au coborât elevi și profesori care au fost întâmpinați în sala de festivități cu pâine și sare.…
Am fost în Laboratorul Verde al Reciclării!
Vineri, am urcat într-un autocar magic, unul al reciclării și colectării selective. Am făcut acest lucru împreună cu niște copii foarte isteți de clasa a III-a de la Școala „Anghel Saligny” din Focșani care au învăţat într-un distractiv cum e cu colectarea selectivă.…
Colors like no others at CNU
Aceasta a fost tema celui mai nou bal organizat de elevii Colegiului Național „Unirea” din Focșani. Vineri, 26 octombrie 2012, Casa de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuță” a găzduit un bal având ca spectatori o sală arhiplină.
Dat fiind că scriu acest articol la o oră târzie din noapte, voi puncta aspectele forte și pe cele slabe.…
Stabilirea noii conduceri a Consiliului Elevilor de la CNU
Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” și-a stabilit astăzi întreaga componență. Astfel, dacă vineri au fost aleși reprezentanții pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar, în prima ședință au avut loc alegerile pentru cele cinci departamente.
Astfel, în urma votului Adunării Generale a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”, posturile vacante sunt ocupate de:
- Avocatul Elevului: Eduard Joghiu;
- Director al Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere: Mădălina Blîndu;
- Director al Departamentului de Sport și Programe de Tineret: Ciprian Cioaric;
- Director al Departamentului de Cultură, Educație și Programe Școlare: Nicole Constantin;
- Director al Departamentului de Concursuri Școlare și Extrașcolare: Petruș Partene.
Târgul de Carte @ Galeriile de Artă
Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, la Galeriile de Artă din Focșani, în perioada 25-27 octombrie 2012, Târgul de Carte, ediția a VIII-a.
Aproximativ 2000 de volume sunt prezentate de circa 20 de edituri locale și naționale prezente la acest eveniment unic în județul Vrancea.…
Unirea cu Vrănceanu – 30 octombrie
Acum două săptămâni, anunțam vestitul eveniment „Unirea cu Vrănceanu”, eveniment ce are loc în fiecare an (o parte în Focșani, cealaltă în Bacău).
Evenimentele sportive vor avea loc pe 30 octombrie 2012, în Focșani, la Colegiul Național „Unirea”. De asemenea, consiliile școlare ale elevilor din cadrul celor două instituții de învățământ pregătesc activități surpriză elevilor.…
Program 25 octombrie 2012
Mâine, 25 octombrie, este o zi specială. Este Ziua Armatei Române, însă nu despre asta voi discuta. Ca în fiecare zi, mă voi trezi la ora 6:15, urmând ca la 7:20 să fiu la Colegiul Național „Unirea” pentru a începe orele.…
Laboratorul Verde al Reciclării se apropie!
Pe 8 octombrie, făceam un anunț pe blog în legătură cu Laboratorul Verde al Reciclării, o campania ce are în prim plan elevii de clasa a III-a și ecologia. Desigur, vorbim despre un mod non-formal, unul atractiv, unul pe gustul tututor.…
Uniriștii atrași spre cariera militară
Luni, 22 octombrie 2012, la Colegiul Național „Unirea”, a avut loc o prezentare a carierei pe care o pot urma cei ce aleg să urmeze programele de studiu oferite de Armata Română.
Totodată, a fost prezentată însemnătatea zilei de 25 Octombrie, Ziua Armatei, veterani de război fiind prezenți în sala de festivități, în mijlocul elevilor.…
Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus” 2012
Ieri, după alegerile de la Colegiul Național „Unirea”, am trecut un pic prin zona unde este organizat Festivalul Internațional al Viei și Vinului „Bachus” 2012. Se vede o diferență față de anul trecut: este mai dezvoltate, cel puțin așa mi se pare mie.…