Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea” și-a stabilit astăzi întreaga componență. Astfel, dacă vineri au fost aleși reprezentanții pentru funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar, în prima ședință au avut loc alegerile pentru cele cinci departamente.
Astfel, în urma votului Adunării Generale a Consiliului Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Unirea”, posturile vacante sunt ocupate de:
- Avocatul Elevului: Eduard Joghiu;
- Director al Departamentului de Mobilitate, Informare, Formare și Consiliere: Mădălina Blîndu;
- Director al Departamentului de Sport și Programe de Tineret: Ciprian Cioaric;
- Director al Departamentului de Cultură, Educație și Programe Școlare: Nicole Constantin;
- Director al Departamentului de Concursuri Școlare și Extrașcolare: Petruș Partene.
Cei cinci elevi votați astăzi, după depunerea dosarelor de candidatură, vor face echipă cu biroul executiv al Consiliului Școlar al Elevilor ales vineri, 19 octombrie: Valentina Tănase (președinte), Răzvan Turturică (vicepreședinte),Codrin Bostan (vicepreședinte), Maria Iacob (vicepreședinte) și Cristiana Cazacu (secretar).