Shenzhen în lockdown, alte metropole ale Chinei în pregătire

Shenzhen în lockdown, alte metropole ale Chinei în pregătire

Autoritățile din Shenzhen au anunțat introducerea unui lockdown pe fondul exploziei de cazuri COVID-19, instaurat până pe 20 martie. Cu o populație de aproximativ 17 milioane de persoane sau aproape 25 de milioane, dacă includem zona metropolitană, Shenzhen este unul dintre principali poli economici din Asia și din lume. Printre altele, este un hub manufacturier și găzduiește al patrulea cel mai aglomerat port din lume, așadar un nod al rețelelor comerciale globale.

10% din exporturile Chinei sunt rezultatul producției din Shenzhen, 50% dintre acestea venind din sectoarele hi-tech. În 2021, valoarea exporturilor de bunuri din Shenzhen s-a ridicat la 302 miliarde de dolari americani, aproape un miliard fiind exporturi către Europa Centrală și de Est.1. Calculatoare, roboți industirali, telefoane mobile, echipamente audio-video, electrocasnice și alte alte produse mecanisme și electrice domină exporturile acestei regiuni.

China continuă politică zero-covid și, după ce au fost detectate 60 de cazuri ale unei variante infecțioase omicron, a luat măsura confinării. Fiecare persoană va trece prin prin trei testări COVID-19, iar afacerile, cu excepția utilităților și a altora de strictă necesitate, vor trebui să își oprească activitatea sau să treacă în activitatea de la domiciliu. Este dificil de crezut că în urma acestor teste situația nu va arăta mai rău decât în prezent, ținând cont de transmisibilitatea ultemei tulpini omicron și de situația din Hong Kong. Inclusiv companiile de transport public își vor suspenda activitatea, exceptând transportatorii esențiali.

Deși în ultimele luni autoritățile de acolo au luat mai multe pentru a ușura modul în care funcționează lanțurile logistice, inclusiv pentru reducerea cheltuielilor cu taxe și impozite pe care le întâmpină transportatorii internaționali, sprijind astfel comerțul internațional și sprijinirea redresării economice în China și dincolo de granițele sale, strategia aplicată în cazul COVID-19 riscă să perturbeze aceste perspective. Vineri, un alt centru industrial din provincia Hebei a fost trecut în lockdown. De asemenea, creșteri ale cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în alte centre economice precum Jilian și Shanghai, cu restricții de mobilitate aplicate. De asemenea, deși nu are aceeași strategie de limitare a COVID-19, Hong Kong se confruntă cu aglomerarea secțiilor de terapie intensivă și a morgilor, pregătind tabere de izolare pentru persoanele identificate în oraș cu simptome COVID-19.

Dincolo de problema de sănătate publică și de control al epidemiilor, COVID-19 ridică în prezent întrebarea intersecție între limitarea bolii, ieșire din pandemie, protecționism economic și alte obiective politice, cu o imagine neclară a legăturilor între acestea.

imagine: Pixabay
  1. http://www.sz.gov.cn/en_szgov/news/latest/content/post_9529776.html []

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *