Se poate construi România meseriașă
Sunt un puternic susținător al sistemului dual de învățământ, al școlilor și liceelor profesionale, mai ales atunci când publicul și privatul își dau mâna pentru a investi în viitor. De asemenea, cred că este nevoie să modificăm un pic piramida existentă acum în sistemul de învățământ liceal. Liceele tehnologice, cele care te învață o meserie, trebuie să capate o proporție mai mare, mai ales că, foarte curând, meseriașii pregătiți în urmă cu mai bine de 25 de ani vor dispărea.
Impresii din #TabăraMeseriașilor
Există, însă, speranța că vin alții din urmă, cunoscători ai provocărilor de acum, mai talentați, care le vor lua locul. După două zile petrecute în #TabăraMeseriașilor, mi-am dat seama că există bazele de la care se poate construi o Românie meseriașă, una în care meseria să fie o valoare și să apreciată la adevăratul ei nivel.
Joi, am ajuns la Bran. Acum doi ani, am ajuns în Tabăra din Țara lui Andrei și am găsit mici elevi din școli primare și gimnaziale care învățau ce este antreprenoriatul într-un mod non-formal. Îmi amintesc și acum că discutau despre cei patru ,,P” din marketing într-una dintre sesiuni. Acum, am întâlnit elevi de liceu, tineri meseriași, care m-au uimit prin ceea ce știu să facă.
Am ajuns în #TabăraMeseriașilor în zilele în care elevii aveau ateliere practice. I-am văzut la lucru, pregătind colecțiile pentru prezentarea de modă susținută vineri seara în Țara lui Andrei. Am rămas plăcut surprins de entuziasmul și de dedicarea pentru activitatea pe care o desfășurau și, mai ales, când am văzut ce creații au ieșit.
Din curiozitate, am întrebat un copil cât timp i-a luat să facă un fes. Aveam anumite așteptări, însă am rămas un pic blocat când am descoperit că-l făcuse în cinci minute. Nu vreau să mă gândesc la faptul că mi-ar lua probabil cinci minute numai să trag o linie la mașina de cusut. Alții mi-au spus că le place ceea ce fac, deși este migălos. I-am mai întrebat dacă la școală fac așa ceva și mi-au spus că se rezumă la lucruri de bază: nasturi, buzunare, dar că mai merg în practică la diferite croitorii.
În Țara lui Andrei au ajuns săptămâna trecută mici croitori. Au mai trecut pe-acolo, în ultimele patru săptămâni, mecanici, bucătari și frizeri. Este una din modalitățile prin care este promovat de către OMV Petrom învățământul profesional în România. Și probabil una din modalitățile prin care tinerii descoperă adevărata valoare a unei meserii.
Au fost încurajați să își folosească creativitatea, să lucreze în echipă, să își arate talentele. Au descoperit momente importante din istoria modei, dar au primit și altfel de sfaturi (de exemplu, cum să se comporte la un interviu).
România Meseriașă poate fi o realitate, iar nevoile sale nu se reduc doar la finanțarea învățământului tehnologic și la promovarea școlilor de meserii. Este nevoie și de promovarea avantajelor pe care le oferă acestea, a potențialului lor pe termen lung (căci va fi nevoie mereu de oameni care să știe cum să repare o mașină, cum să construiască ș.a.m.d.). Iar tinerii au nevoie de încurajări, de modele și de îndrumători. Și astfel, putem rezolva și problema lipsei forței de muncă bine pregătite.
În final, #SusținRomâniaMeseriașă!