„Poziția Copilului” în forma accesibilizată pentru nevăzători @ Focșani

Trofeul „Ursul de aur” ajunge joi la Focşani. Iubitorii de film vor putea face fotografii cu trofeul si vor putea urmări pelicula „Pozitia copilului” pe 30 mai cu începere de la orele 18.00 şi 20.30.

În avanpremiera Festivalului Internaţional de Film Transilvani, Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei şi Asociaţia Nevăzătorilor din România, organizează o proiecţie specială, accesibilizată pentru nevăzători, a filmului „Poziţia copilului”, cu începere de la ora 18.00.

Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare foarte importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului (decoruri, costume, mimică, etc.)

Regia filmului este semnată de Calin Peter Netzer, iar protagonişii acestuia sunt actorii Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache.

Pelicula descrie relaţia dintre o mamă dominatoare şi fiul ei adult, fiind aduse în prim plan traumele sufocării copiilor prin dragoste, dar şi amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii copiilor.

Producţia a castigat pe 16 februarie „Ursul de aur” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

Filmul a fost accesibilizat în cadrul unui proiect derulat derulat de Fundaţia Cartea Călătoare cu sprijinul Fundaţia Orange România.

Intrarea liberă pentru persoanele cu deficienţe de vedere şi însoţitorii acestora!

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

One Reply to “„Poziția Copilului” în forma accesibilizată pentru nevăzători @ Focșani”

Comments are closed.