De vorbă cu președintele elevilor din România despre sistemul educațional românesc

Cunoaștem cu toții deficientețele sistemului nostru educațional. Ziarele internaționale au adus o serie de jigniri acestuia, prin articole care, deși reflectă o parte importantă a realității, nu sunt general valabile. Avem performanțe, avem merite deosebite, dar lipsește ceva.

Acum doi ani am descoperit Consiliul Național al Elevilor și, dorind să aflu mai multe detalii despre rolul acestuia în educația românească, precum și despre viziunea membrilor săi, am luat legătura cu Iulia Miron, o tânără clujeancă ce deține funcția de președinte al acestei structuri consultative a Ministerului Educației Naționale, organizație cu peste trei milioane de membri.…

Cinci motive pentru care să treci la YouTube Banner Design

YouTube a început, undeva prin februarie, să arunce cu un nou design, utilizatorii având posibilitatea ireversibilă de a schimba aspectul canalului. Ce noutăţi aduce acesta? Ei, bine, un banner pentru vizibilitate şi impact (asemănător coverului pentru Facebook), posibilitatea de a aranja elementele în pagină, precum şi de a seta o serie de canale recomandate.…

5 coveruri faine realizate de orchestre

  1. Mission Impossible – Czech National Symphony Orchestra
  2. Imperial Mach – Prague Film Orchestra
  3. Paint it black – London Symphony Orchestra
  4. The final countdown – London Symphony Orchetra
  5. Stairway to heaven – London Symphony Orchestra

Gusturile nu se discută şi, după cum vedeţi, selecţia, în mare parte, conţine melodii rock ajunse în hall of fame.…

Articole publicate recent pe blog (II)

Aminteam de blog.blidaru.net.

Revin cu o serie de postări care au fost afișate între timp acolo, și anume:

  1. Mesajul din partea președintelui Consiliului Național al Elevilor, Iulia Miron, cu privire la programul „Să știi mai multe, să fii mai bun”;
  2. O petiție asupra fracturării hidraulice în România ajunsă în campaniile Avaaz.org;

Mesajul comunității Masai – Avaaz.org

Dragi prieteni,

În câteva ore, președintele Tanzaniei, Jakaya Kikwete, ar putea demara evacuarea a zeci de mii de masai de pe pământurile noastre, pentru a face loc vânătorilor de lei și leoparzi. Ultima oară când Avaaz a tras un semnal de alarmă pentru tribul nostru, președintele s-a văzut nevoit să își abandoneze planul.

Alternative la like-uri

Te-ai săturat să îți fie invadat news feed-ul de diferite mesaje venite de pe paginile al căror fan ești? Ai două posiblități:

  • blochezi apariția acelor notificări în fluxul tău de știri;
  • folosești liste de interese și nu mai dai like.

Am preferat varianta a doua și, recunosc, a fost un proces greoi la început, ținând cont că de la 1000 de pagini al căror fan eram, am rămas doar cu aproximativ 150 de pagini de pe diferite site-uri și sub 50 de Facebook Pages.…

Saptamana 8 – 14 Aprilie la Scoala Discovery

Saptamana incepe la Scoala Discovery cu lectia de chimie, unde invatam despre elementele chimice din tabelul periodic si despre utilitatea metalelor de tranzitie. Marti invatam despre mecanisme simple, masurarea masei si diverse forme de energie.

Saptamana continua cu studiul teoriilor despre nasterea Lunii si importanta acesteia pentru Pamant.