UE nu este vinovată de creșterea prețului energiei

UE nu este vinovată de creșterea prețului energiei

Prețurile au fost duse în sus de asimetriile de pe piață între cerere și ofertă. Este o cauză cunoscută de orice elev de clasa a XI-a care a făcut cunoștință cu primele cunoștințe de economie.

Este important de amintit acest lucru întrucât am citit mesajele multor politicieni și lideri de opinie asociați PNL, PSD, PMP, AUR și UDMR dând vina pe Uniunea Europeană pentru actualele creșteri de prețuri, într-adevăr imense, în contextul Pactului Ecologic European. Atacurile lansate de acestea sunt suficiente, ținând cont de volumul și acoperirea lor, pentru a crea la nivelul opiniei publice impresia generală că din cauza UE vom trăi mai prost la iarnă din perspectiva accesului la energie.

Pe lângă ecuația dintre cerere și ofertă, mai sunt câteva elemente ce țin de integrarea pe piața energiei și de taxe, impozite și alte contribuții aplicate de stat actorilor de pe piață. Există posibilități de moderare a impactului creșterii prețurilor la energie și gaze în cazul România? Desigur, dar vin cu un cost, iar într-o economie de piață consumatorii vor suporta acest cost mai devreme sau mai târziu, direct sau indirect (prin bugetul de stat).

Cauze diferite în România pentru creșterea prețurilor

În România, cauzele sunt diferite față de situația de pe piața europeană, întrucât a coincis această perioadă cu liberalizarea prețurilor. Astfel, avem procentele alarmante de creștere a prețurilor din ultimul an.

Mai mult, sunt și probleme ce țin de protecția consumatorilor și buna reglementare a noului context al comercializării energiei. Nu voi intra în aceste detalii, voi aminti doar că certificatele verzi reprezintă pe factură doar 4-5% din preț, fără o creștere semnificativă. 19% reprezintă taxa pe valoare adăugată care ajunge la stat pentru fiecare factură plătită. Mai sunt și alte taxe și accize.

Mai mult, în România este o problemă mare ce ține de investițiile în sectorul energetic, ajungând să ne bazăm și pe acum pe marile proiecte din timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Soluțiile precum gazele din Marea Neagră sau noile reactoare nucleare de la Cernavodă sunt departe de a fi realizate, nici hârtiile nu s-au terminat până acum.

De asemenea, merită amintit că a crescut și consumul de energie și România, deci o creștere a cererii, iar capacitatea de producție și distribuție întâmpină alte probleme (legat de punctul de mai sus). De exemplu, producția de energie a României a scăzut cu aproape 40% față de 1990, în timp ce cererea începe să cunoască o revenire în formă de U, parțial.

Atunci de ce cresc prețurile în multe locuri din UE?

Și dacă nu este de vină Uniunea Europeană, atunci de ce au crescut prețurile în multe locuri din Uniunea Europeană?

În Spania și Italia, gazele naturale ocupă primul loc în producția de electricitate și căldură. În România, ca volum, electricitatea produsă cu sprijinul gazelor naturale se află abia pe locul al IV-lea, după hidro, cărbune și nuclear, în curând urmând a fi depășită și de energia eoliană, fiind într-adevăr pe primul loc la capitolul surselor de generare a căldurii. În 1990, într-adevăr, România era într-o situație similară Spaniei ca pondere a gazelor naturale.

Pe de o parte, este un avantaj, implicând mai puțină dependență de gaze naturale și, în consecință, de evoluțiile acestora pe piețele internaționale. Însă suntem pe o piață comună, deci contează totuși prețurile a ceea ce se întâmplă lângă noi, mai ales că România este importator net de energie electrică (cauzele amintite mai sus). Tranzacționarea ține cont de aceste evoluții. Evident, vine cu un preț mai ridicat.

În plan internațional, sunt câteva cauze structurale care merită amintite, dar și câteva sezoniere.

În primul rând, cererea și oferta sunt afectate de dinamicile din 2020, când economia a fost blocată. Industriile își revin, schimbările climatice aduc noi cerințe pentru încălzirea/răcirea clădirilor (tradus ca veri mai calde, ierni mai lungi pe la noi). Evident cererea este mai mare.

Apoi sunt câteva cerințe ce țin de transformarea economiilor pentru a face față schimbărilor climatice: prețul carbonului la nivel internațional și creșterea cererii de electricitatea, din nou, contează, dar nu atât de mult în dinamica generală a crizei actuale. Dar Frans Timmermans a amintit în Parlamentul European acum câteva săptămâni că, la nivelul UE, mai puțin de o cincime din creșterea acestor prețuri ține de Pactul Ecologic European.

Problemele principale țin de disponibilitatea gazelor – redeschiderea economiilor asiatice și americane pun presiune pe accesul europenilor la gaze naturale.

Și mai sunt o serie de factori ocazionali, amintind cantități mai mici venind din Rusia pe fondul pregătirii rezervelor pentru iarnă, realizării lucrărilor de mentenanță, mai multor probleme privind infrastructura domestică, pregătirii Nord Stream 2 și cererilor către alte părți.

Rezultatul este prețul crescut. Desigur, povestea este mai complicată, dar este bine de amintit ținând cont de volumul mesajelor anti-UE pe fondul acestei crize în energie. Este un pic indecent să acuzi UE pentru adaptarea la niște obligații pe care le cunoaștei de zeci de ani, pe de o parte, și pentru inacțiunea ta. Plus că certificatele verzi, pe care le ai pe factură, cele care ne amintesc și de un caz recent de la DNA cu tablă, nu erau așa de diferite ca preț față de anii anteriori. Mulțumim, așadar, naturii pentru că ne permite să ne bucură de hidroenergie și altele.