Țintele UE pentru 2023 cu privire la ocupare, competențe, și reducerea sărăciei

Acum doi ani, statele membre ale Uniunii Europene, prin intermediul miniștrilor pentru ocuparea forței de muncă și ai afacerilor sociale((miniștrii muncii din România, adesea)), au prezentat țintele naționale pentru sprijinirea planului de acțiune al Pilonului european al drepturilor sociale.

Țintele au ca orizont de timp îndeplinirea acestora până în 2030 și urmăresc trei direcții: ocupare, competențe, și reducerea sărăciei. Sunt ambițioase și urmăresc, dar afectează întreaga societate și îndeamnă la conlucrare cu partenerii economici și sociali pentru îndeplinirea acestora. De exemplu, nu poți crește prin doar prin intervenții și stimulente de la stat nivelul de competențe al lucrătorilor. Este nevoie și de recunoașterea beneficiilor acestor investiții în mediul privat. Pe termen lung, lipsa investițiilor în capital uman se vede în profitabilitatea companiilor și în problemele pe care le vor avea – juridice, de conformitate, reputaționale, de atragere a resurselor umane, printre altele.

La nivelul Uniunii Europene, aceste ținte sunt definite cu următoarele obiectivele: cel puțin 78% dintre oamenii între 20 și 64 de ani angajați, cel puțin 60% dintre toți adulții să fi participat la o sesiune de formare în fiecare an, și reducerea, față de nivelul anului 2019, cu cel puțin 15 milioane a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, incluzând 5 milioane de copii.

România și-a propus ca 74,7% din persoanele de pe piața forței de muncă să fie angajate – ușor peste Grecia și Italia, dar departe față de angajamentele majorității statelor europene, unde acest nivel este undeva pe la 78-80%; să aibă 17,4% din adulți instruiți în fiecare – Bulgaria are 35,4% angajament, iar Belgia 60,9%, ca alte exemple – deși se pleacă din puncte diferite, lipsa instruirii (de calitate) duce la reducerea productivității și competitivității pe termen lung, implicit la diminuarea nivelului de bunăstare pentru generațiile actuale și viitoare; și scăderea cu 2,5 milioane a numărului de persoane aflate în situație de sărăcie sau marginalizare socială – un angajament neconvingător real, în pofida nivelului actual de sărăcie și marginalizare socială din România.

Rămâne de spus mult succes, căci mai sunt doar cinci ani, iar nivelul ratei de sărăcie și marginalizare nu poate fi scăzut doar cu măsuri fără legătură cu realitatea din teren, din întreaga țară (mai mult, calculele pe hârtie, cu anumite măsuri arbitrare, s-ar putea să nu fie conforme cu definiția asumată prin aceste ținte).