Fuga Guvernului de bună guvernare
Ascultam recent o declarație a unui reprezentant al Guvernului României cu privire la renunțarea la o serie de împrumuturi din partea Comisiei Europene pentru o serie de investiții în mari lucrări de infrastructură din România.
Contează ceea ce nu spunea în acea declarație.
În primul rând, faptul că împrumuturile din partea Uniunii Europene, prin NextGeneration EU, chiar și în contextul actual sunt mai ieftine, cu scadențe mai mari, iar investițiile erau condiționate de criterii de bună guvernare, ceea ce limita posibilitatea de fraudă și impunea condiționalități mai stricte de bună guvernare, limitând potențialul de fraudă și corupție. Frauda și corupția au mulți beneficiari, cu influență considerabilă. În schimb, sunt preferate o serie de mecanisme de finanțare care, în mod normal, sunt legitime, doar că pentru contribuabilii din România sunt mai mult scumpe, iar pentru interesul general sunt mai ușor de fraudat. Uitați-vă, de exemplu, la acel pod de la Galați peste Prut care duce nicăieri, iar relevanța sa după încheierea războiului din Ucraina ajunge aproape inexistentă, care a avut numeroase probleme. Pentru tineri, cu părere de rău, se îndreaptă către cele mai rele modele de guvernare a unei societăți, cu riscul trecerii în afara democrațiilor – dacă nu apar minuni, și cu pericole la adresa asigurării unei economii deschise.
Lauda cu ceea ce au transmis agențiile de rating nu reflectă, în general, nimic. Pe lângă istoricul de concluzii dubioase, unele contribuind la ultima criza financiară globală, acestea oferă un calificativ și niște perspectiva valide în contextul unor ipoteze despre viitor, adesea dependente de foarte multe criterii. Cu excepția riscului reputațional și, în cazuri foarte stricte, cum este cazul unor jurisdicții cu un istoric de calitate ridicată în legiferare și aplicare a legii dovedit, acestea nu au nimic de pierdut. Modelul lor de afaceri, în general, este sustenabil, sunt afaceri legitime, iar oligopolul de pe piață este sustenabil pe termen lung. Însă beneficiarii analizelor au interesul ca guvernele să emită datorie, căci, în situație de risc, activele publice și private ale entităților din țările respective, nu doar guvernele, ci și persoanele fizice și juridice, din țară și din afara țării, în țară și în afara țării, plătesc. Și de aici apar marile probleme ale îndatorării fără un control al modului în care sunt folosite fondurile astfel obținute. Este corect că imaginea este mai complexă, dar esența rămâne în zona aceasta. Definiți plata cum doriți – imobilizări de active și nu numai, taxe mult mai mari, reducerea accesului la produse și servicii de pe piețe care oferă înaltă calitate, inflație și altele, printre altele. Iar plata vine și cu riscuri civile, sociale și politice.
Există speranțe față de înțelegere cu privire la reacția Uniunii Europene și altor instituții internaționale față de anumite scheme practicate în România. Problema esențială este că materializarea acestora depinde de mulți factori, printre care un grad sporit de securitate juridică, implementarea reformelor angajate, asigurarea sustenabilității finanțelor publice, alături de predictibilitate, și altele. În lipsa acestora, multe grupuri vor face presiune să se meargă în direcții care acceptă diferite practici scăpate de sub standardele bunei guvernanțe economice sau controlului democratic. De câțiva ani, chiar acționează, iar impactul se vede pe teren și nu are nicio treabă cu crizele de tot felul folosite în fara legii pentru a justifica tot felul de măsuri luate sau neluate de decidenți. Problema este că, în secolul al XXI-lea, România nu are șanse de dezvoltare, la nivelul așteptărilor cetățenilor, în afara Uniunii Europene și a parteneriatului cu Statele Unite ale Americii. Punctul acesta este relevant și în argumentul transmis în paragraful anterior. Poveștile cu apelul la multilateralism, la șoșocisme și aurisme, la episoade din trecut, la demogogie – ale căror lecții par să fi fost uitate sau cel puțin neînvățate de noua generație – au o valoare redusă. Diversificarea este importantă, recunoscut și de ceilalți parteneri, însă ai și riscul major ca prin diversificare să mărești decalajul față de ideal. Remarcați câți candidați la prezidențiale și câte partide politice care se confruntă pentru Parlamentul României au cele două priorități în prim plan. În același timp, ai deja cinci milioane de oameni care au plecat. Încă nu am văzut un audit independent al datelor colectate la recensământul din 2021, nu mai are rost să amintim de publicarea integrală a rezultatelor.
Ceea ce am scris mai sus este parte din definiția unui stat capturat, în afara ordinii de drept și domniei legii, a democrației constituționale și a unei economii de piață minim funcționale. Fără acestea, nu ai nici bunăstare, nici credibilitate externă.