Universitatea din București organizează pe 4 și 5 mai 2012, în Palatul Facultății de Drept de pe bld. Mihail Kogălniceanu, 36-46,Târgul Educației. Acest proiect de promovare a ofertei educaționale a facultăților din cadrul Universității din București se află la ediția a XIII-a.
Accesul este liber, iar surprizele vă așteaptă la orice pas. În câteva ore poți afla detalii pentru studiile tale viitoare, pentru cariera ta. Conferințe, dezbateri, sesiuni de informare, concursuri, momente artistice și multe altele vă vor aștepta pe 4 și 5 mai.
Anual, peste 20 000 de elevi vin să cunoască modalitățile de admitere și să se bucure la maxim de oportunitățile oferite de zilele Târgului Educației.