Ziua de vineri a fost una destul de plină. Twitter-ul vuia din două părți. Pe o parte, Pep Guardiola, fostul antrenor al FC Barcelona își anunța plecare, iar pe cealaltă partea moțiunea de cenzură dădea jos guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.
Barcelona a început ultimul sezon nu prea bine. A avut câteva puncte pierdute la început, ceea ce nu trebuia să se întâmple. Era nevoie de o echipă puternică, una care să domine fotbalul. Și încă este. Are viitor, tineri de perspectivă apar, idei sunt. Trebuie să recunoaștem că nu se poate să se câștige totul… ani la rând. Anul trecut luase UCL-ul și era previzibil să mai treacă și alte echipe. A ajuns în semifinală, la fel ca anul doi ani.
Alternanța aceasta este bună, atât timp cât nu este devastatoare. Ce înțeleg eu prin devastatoare? Atunci când apare un regres vizibil. Mai întâi a pierdut Cupa Spaniei, apoi a trecut un sezon. Acum se întâmplă să piardă și UCL-ul și campionatul, deși încă mai sper că Realul va pierde șapte-opt puncte în ultimele patru etape.
În patru ani, cel venit surprinzător, de la Barcelona B, a reușit să intre în Cartea Recordurilor. Este cel mai productiv antrenor pe care l-a avut FC Barcelona vreodată și a creat o echipă care a conturat și câștigătoarea World Cup 2010, naționala Spaniei. 13 trofee cu echipa este o performanță magică în patru ani: 2 Ligi ale Campionilor, 2 Semifinale de Liga Campionilor, trei campionate, 2 Cupe ale Spaniei, 2 Supercupe ale Europei, 2 x Campionatul Mondial al Cluburilor, 1 x Copa del Rey, 3 x Supercupa Spaniei.
Uimitor! Ei, bine, asta a fost. Un capitol s-a încheiat, un necunoscut a devenit legendă. FC Barcelona rămâne, se transformă, își schimbă, probabil, modul de gândire … pe teren (tiki-taka a fost opera lui Guardiola), iar Tito Vilanova preia banca tehnică.
FC Barcelona 2008-2012, mai mult decât un club…
Link 1, link 2, link 3, link 4, link 5, link 6, link 7, link 8, link 9…
In mod normal, link-urile de mai sus ar trebui să conțină articole legate de Barcelona si jucatori ai Barcei… Sunt scrise în ultimii trei ani…