Schimbările climatice pun în pericol resursele de apă din pânza freatică

Schimbările climatice pun în pericol resursele de apă din pânza freatică

Raportul mondial al Națiunilor Unite privind valorificarea resurselor de apă din 2022 se axează pe apele subterane. Documentul poate fi citit la adresa aceasta.

Este atrasă atenția în privința impactului schimbărilor climatice, în mod direct, asupra cursului de restabilire a apei din pânza freatică prin intermediul efectelor de la nivelul precipitațiilor și scurgerilor apelor de suprafață.…

Declarația directorului general UNESCO privind Sfânta Sofia

Declarația directorului general UNESCO privind Sfânta Sofia

Statutul Bisericii Sfânta Sofia de la Istanbul a fost schimbat de politicienii de la Istanbul din muzeu în moschee. Fosta biserică revine la statutul din timpul sultanilor.

Decizia a fost posibilă pentru că Erdogan și grupul din jurul său, cu acceptarea populației, au subminat independența justiției și caracterul secular al statului, pe lângă atacarea constantă a minorităților și a societății civile.…

După prima săptămână de Erasmus în Granada

După prima săptămână de Erasmus în Granada

Sincer, pot spune că am învățat o parte importantă a străzilor din orașul în care locuiesc, că am vizitat principalele monumente și locuri specifice, dar și că am avut parte de o primă săptămână minunată.…