Conferința privind viitorul Europei ajunge la final

Conferința privind viitorul Europei ajunge la final

Conferința privind viitorul Europei a formulat 49 de propuneri detaliate, procesul de consultare și deliberare publică cu cetățenii europeni ajungând aproape de final. Propunerile actuale se bazează pe consensul reprezentanților Parlamentului European, Consiliului UE, Comisiei Europene și reprezentanților parlamentelor naționale.…

Echipa și noua structură a următoarei Comisii Europene

Echipa și noua structură a următoarei Comisii Europene

Am o părere negativă despre modul de desemnare a conducerilor instituțiilor europene din această vară, despre propunerile venite și despre portofoliile absurde create și propuse de Ursula von der Leyen pentru Comisia Europeană.…

Despre viitoarea echipă de comisari europeni

Despre viitoarea echipă de comisari europeni

Peste vară, în timp ce europarlamentarii erau în vacanță, președintele desemnat al Comisiei Europene, fostul ministru german al apărării Ursula von der Leyen, avea ca sarcină pregătirea echipei pentru noul colegiu al comisarilor.

Fiecare stat membru are, conform tratatului și a unor decizii ale Consiliul European, pentru moment, un comisar european.…

Proiectele și campaniile din online pot fi înscrise la Webstock Awards

Proiectele și campaniile din online pot fi înscrise la Webstock Awards

Pe 4 octombrie, la JW Marriott în București, are loc ediția 2019 a Webstock, evenimentul de referință pentru comunitatea online din România, organizat de Evensys, cu Vodafone ca partener principal, în care sunt prezentate evoluțiile din social media din ultima perioadă, dar și tendințele observabile în plan local și internațional.…

Salut măsurile propuse de EFOR, CRPE și GDS, dar sunt prea timide

Un comunicat de presă indică 10 propuneri necesare de îndeplinit de către politicieni. Cele 10 propuneri sunt adresate președintelui Iohannis și Parlamentului României într-o scrisoare deschisă. Sunt măsuri concrete, având și termene limită. Acestea sunt propuse de Expert Forum (EFOR), Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) și Asociația Pro Infrastructură.…

România Liberă, viteza de încarcare contează

Noul design vine cu îmbunătățirea vitezei de încarcare. Acesta este primul plus pe care l-am identificat în momentul în care am observat că România Liberă și-a schimbat designul și vine cu un nou aspect pentru site. O viteză mai mare de încărcare sprijină dezvoltarea numărului de cititori.…

Despre testele inițiale

Începând de anul acesta, elevii claselor II-XII vor fi supuși unor teste inițiale obligatorii. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Ministerul Educației și Cercetării. Înainte de teste, trebuie făcute două săptămâni de recapitulare, astfel încât elevii să își amintească tot ce au pierdut în vacanța de vară.(…