Despre testele inițiale

Începând de anul acesta, elevii claselor II-XII vor fi supuși unor teste inițiale obligatorii. Decizia a fost luată săptămâna trecută de Ministerul Educației și Cercetării. Înainte de teste, trebuie făcute două săptămâni de recapitulare, astfel încât elevii să își amintească tot ce au pierdut în vacanța de vară.( Nu mi se pare normal, ținând cont că asta nu mai reprezintă „inițial”.) Este un punct de plecare, astfel încât la final se va putea face o analiză, fiind vorba de testele finale ( și, nu știu de ce, dar presimt că acestea vor deveni obligatorii).

Ordinul lasă loc de interpretări, neștiindu-se exact materiile la care ar trebui să se dea aceste teste inițiale. La toate este prea mult. Să dai un teste inițiale la 15 materii este mult prea mult. Eu, unul, voi da la cinci, materii de bază, materiile pe care le voi da la Bac în 2013. Așa mi se pare normal. Dar cum rămâne cu cele două săptămâni de recapitulare? Programa este super încărcată, super amețită, iar structura anului școlar, „noua structură asemănătoare cu cea veche” are multe probleme ( nu numai cele enumerate aici).

Se dau testele, nu se trec în catalog, se face două săptămâni recapitulare ( pentru mine înseamnă vreo 10 ore de matematică, de exemplu), se comunică părinților ( probabil, vor ca elevii să fi puși la la program de învățat pe timp de vară. Nu sunt de acord, deoarece, pe lângă olimpici, cei implicați în diverse proiecte etc., mai sunt și unii care sunt nevoiți să muncească), se transmit mai departe, se realizează o structură a claselor, clasamente și multe altele. Multe hârtii, planuri și multe altele.

Au fost publicate pe site-ul MEC ( sau care mai e denumirea acestuia) modele de subiecte, modele orientative. Însă nu la toate materiile. Din contră, au fost postate modele la materii care nu se studiază înainte, ceea ce arată lumea în care trăim. Sunt modele în care sunt plasate subiecte din programa ce urmează a se face în anul ce abia a început. Cum e posibil așa ceva?

Revenind la testele inițiale, soluția cea mai bună ar fi clarificarea statutului acestora, astfel încât să știe și elevii, și părinții, și profesorii despre ce este vorba și cum vor conta. Acum se lasă loc de interpretări și nici nu prea se știe exact ce se va face cu ele după. Anul acesta, treaba cea mai mare a rămas pe umerii profesorilor, o soluție bună fiind subiectele unice. Dar, să fim serioși, ce șanse avem ca anul viitor, după dezastrele de la Bac ( care se vor repeta), să apară Ministerul Educației cu niște subiecte unice pentru testele inițiale, diferențiate în funcție de profil, modul, clase, programă?