Mă întorceam acasă de la școală, după ce am făcut două ore de matematică pentru proba de mâine de la examenul de Bacalaureat, și am zis să trec prin Piața Unirii. Arată destul de bine în momentele acestea, cu toate că cutiile din Grădina Publică și cele dinspre Hotel Unirea sunt dezastruoase.…
Grădina Botanică de la Balchik (Galerie foto)
Am reușit să ajung la Balchik în luna mai, reușind să văd Palatul din Balchik, cunoscut și sub numele de Palatul Reginei Maria, precum și Grădina Botanică.
Atașez o galerie foto cu câteva cadre surprinse în cele câteva ore petrecute sub influența splendorii peisajelor și a amenajamentelor de acolo:
…
Câteva imagini din Slobozia, jud. Ialomița
Am ajuns pentru prima dată în municipiul Slobozia, reședința județului Ialomița, acum câteva zile. Este un orășel mic, de câmpie, unul care nu este dominat de monumente sau de o valoare istorică inegalabilă, dar dispune de peste 10 farmacii, semn că țânțarii nu sunt singura problemă.…
Sâmbătă, am trecut și pe la ONGFest
Nu am reușit să merg nicăieri la Noaptea Muzeelor, cozile fiind mult prea înfiorătoare, însă am vizitat ONGFest – Târgul Economiei Sociale, un eveniment aflat la a șasea ediție și care a reușit în jur de 150 de organizații nonguvernamentale în Parcul Tineretului.…
Câteva imagini din Cluj
Astăzi, am reușit să realizez câteva cadre printr-o piață centrală din Cluj, în limita timpului disponibil. Adică foarte puțin. Conferința la care particip alături de reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor, veniți din toate județele țării, are un program foarte important pentru viitorul elevilor din România.…
Beciul Domnesc – crama de la Odobești deținută de Vincon Vrancea (Galerie Foto)
Beciul Domnesc este una dintre cele mai vechi crame din România, fiind deținută de Vincon Vrancea. Este cea mai mare vinotecă profesională din România, vinurile cele mai vechi datând din 1949. Construcția este un monument istoric.
Am văzut această cramă în vizita oferită de Vincon Vrancea acum o săptămână.…
Inaugurarea primului QR Code folosit în scop cultural și turistic în Vrancea (Galerie FOTO)
Ieri, vă spuneam de evenimentul la a cărui lansare voi merge pentru că se merită. Este vorba de un proiect bine intenționat (Cultura şi Patrimoniul Naţional Vrancea în mediul online “Google Maps – QR”) care se naște în premieră în Vrancea printr-un parteneriat societatea civilă – instituții publice.…
Să vă spun cum a fost la Marșul Autismului
Ne-am adunat în curtea de la Centrul Micul Prinț și am plecat într-un marș pe bld. Cuza Vodă – str. Mr. Gh. Pastia – bld. Unirii – bld. Republicii și am încheiat în fața Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia”, unde am albăstrit cerul. …
Imagini de la aniversarea Colegiului Național „Unirea” – 24 ianuarie 2013
1866 – 2013… 147 de ani… un liceu … un stil de viață, după cum se amintește în minunatul refren al imnului compus de Taxi.
Ca în fiecare an, din nefericire ultimul, am participat la activitățile organizate de elevii și profesorii Colegiului Național „Unirea”.…
Piața Unirii sub efectul luminilor lui Decembrie
Piața Unirii arată fain luminată. Evident, dacă nu privim kitschul, gunoaiele de pe jos, idioțenia unor cetățeni și modul în care sunt aprinse luminile în tot centrul orașului în miezul zilei pentru a înlocui beculețele nefuncționale.
Atașez o galerie foto cu niște imagini care îmi plac:…