Schimbările actuale ale sistemului internațional

Schimbările actuale ale sistemului internațional

Natura sistemului internațional se schimbă dincolo de scenariile avute în vedere acum un deceniu. Scenarii, analize aprofundate a detaliilor de la baza acestora, și dezvoltarea unor contrascenarii stau la baza dezbaterii și la stabilirea strategiilor care oferă rezultate și a celor care nu oferă rezultate.

2022 începe într-un mod imposibil de prevăzut, indiferent de poziționarea funcțională, ideologică sau teoretică a observatorului, diferit de modul în care era imaginat viitorul lumii în 2012. S-au modificat câteva aspecte esențiale ce dominau așa-zisa „ordine internațională liberală”, deși acestea rămân schimbări liberale în esență

I. Democratizarea sistemului internațional. 

Prima schimbare a sistemului internațional este reprezentată de democratizarea sa. Nu vorbim de situația democrațiilor care, în funcție de interpretările relative, maximaliste sau minimaliste, pot fi în avânt sau într-o perioadă dificilă. Este vorba de democratizarea mediului internațional, unde un număr crescând de actori participă la masa deciziilor, amplifică sau reduc tensiuni, au un rol în procesul decizional și fac ca în orice situație cartografierea actorilor implicați/afectați să devină o necesitate.  Flexibilitatea devine o necesitate.

Concret, în privința actorilor, o instituție interguvernamentală precum Organizația Mondială a Sănătății a avut un rol primar în ultimii doi ani în afacerile globale cu impact asupra vieții tuturor oamenilor, de exemplu. Recomandările organismelor sale interne au fost luate ca legi de state. Fundația Bill & Melinda Gates a fost alături de această organizație interguvernamentală, contribuit la influențarea procesului decizional în privința sa. De fapt, deși o instituție interguvernamentală cu un trecut de aproape două secole, aceasta a ajuns să depindă de finanțări private chiar în toiul unei crize pandemice. În același timp, având în spate capitalul obținut în urma unor investiții publice, mari industriași americani reușesc să depășească limitele naționale, cenzurând spațiul public pentru a intra piața Chinei, în defavoarea Statelor Unite sau provoacă reglementările internaționale în privința guvernanței spațiului cosmic. Rămâne întrebarea cine este mai periculos pentru sateliți, Elon Musk cu programele sale care, în anumite momente, au posibilitatea să nu mai sprijine politica de stat sau Rusia, cu testarea unei arme anti-satelit care a lăsat debris spațial punând în pericol funcționarea sistemelor comunicaționale europene? Deloc întâmplător a apărut această temă în discuțiile politice ale unui număr semnificativ de guverne.

Și ajungem la Europa. Micșorarea Europei este o realitate a ultimului deceniu. Ieșirea Regatului Unit din Uniunea European a contribuit la această evoluție, cu pierderi de ambele părți, inclusiv la nivel strategic.

În 2014, Europa s-a lovit de o limită externă, întâlnind o contrapondere la est în perspectiva viziunii eurasiatice promovată de o fostă superputere a Războiului Rece. În Africa, Europa își pierde influența pe fondul unei prezențe tot mai aplicate a Chinei. Își pierde inclusiv ideea de soft power în plan extern, având în vedere evenimente recente în raport cu migranții, cu vaccinurile COVID-19 sau cu campionii europeni.

Atunci când Europa înseamnă pe piețe strategice competiția între Franța și Germania în privința unor contracte industriale, intră pe un teren unde nu există diferențe semnificative față de ceea ce oferă Rusia, SUA sau China. Nu trebuie să fim nici în direcția cealaltă a unei Europe prezentă cu valori și pierzând lanțuri de aprovizionare, contracte de investiții sau largi proiecte de infrastructură. Însă contează modul în care sunt construite relațiile cu celălalt, iar aici există o competiție semnificativă, cel puțin în viziunea „prosperității comune” asumată la nivel de stat de China, ori a cooperării pragmatice, uneori cinice, afișate de Rusia sau de o diferite puteri mijlocii.

Europa dispare și din discursul geopolitic, cu un număr irelevant de arme nucleare, cu tendințe secesioniste ale unor teritorii care ofereau avantaje strategice, dependentă economic de puteri externe care nu au niciun interes să își crească propriile sale capacități. Dincolo de puterea de cumpărare, Europa nu are nimic de oferit lumii pe termen lung, ceea ce nu este garantat pentru viitor. 

II. Consolidarea rolului coalițiilor.

Dincolo de emergența multor noi formate, acestea îndeplinesc o serie de roluri funcționale. Mai mult, diferite coaliții simetrice asimetrice reușesc să interacționeze.

BRICS era privit doar ca un alt format de acest tip acum ceva timp. Dar dacă urmărim lista proiectele comune asumate de acest grup, sunt vizibile ambițiile globale și realizări concrete de interconectare. În același timp, vechi carteluri reușesc să ofere rezultate din ce în ce mai solide membrilor acestora, cum este cazul OPEC+ în actuala criză energetică care a cuprins, în principal, Europa. Rolul NATO a fost reinventat, astfel încât relevanța organizației să rămână relevantă și să fie prim-reperul cooperării transatlantice, dincolo de cooperarea militară și în privința politicilor de apărare. Noi state membre s-au alăturat Alianței, reflectând încă atractivitatea sa. Alte state își manifestă dorința suverană de a se alătura Alianței Nord-Atlantice, în pofida unor pericole existențiale aflate la ușa sau chiar pe teritoriul lor – cum este cazul Georgiei și Ucrainei. 

Coalițiile devin din ce în ce mai complexe, dar complexitatea aduce și probleme. Pe de o parte, aceasta trebuie gestionată, iar acest proces are nevoie de garanți, în general de mari puteri, așa cum a fost și cazul Organizației Mondiale a Comerțului. Ce faci însă când funcționarea unor instituții de acest fel nu mai servește intereselor acestor mari puteri, chiar și când toate sunt de acord că este nevoie de reformă, dar nu pot intra în negocieri reale despre reformă, preferând evitarea problemelor directe până la clarificarea noului context strategic internațional? 

Tendința de evitare a marilor dispute duce la refugierea în coaliții, alianțe și alte forme de cooperarea în format restrâns, uneori restrâns la peste 100 de state ale Națiunilor Unite. Mai mult, principii de bază ale ordinii internaționale de după Al Doilea Război Mondial sunt contestate, după cum vedem cu cerința recentă a Rusiei privind rediscutarea arhitecturii de securitate europene, un subiect de altfel necesar pe fondul conflictelor înghețate și active de la marginea Europei, cât și necesității unei abordări predictibile și coerente în raport cu o putere semnificativă în plan regional și global. Rusia, sprijinită de un număr semnificativ de state, unele puteri globale, aduce în discuție o temă care depășește abordarea liberală a unei politici/ordini internaționale bazate pe reguli, sprijinită pe dreptul internațional. Este vorba de managementul marilor puteri și cooperarea dintre acestea pe chestiunile problemă. Întrucât la estul Ucrainei și la vestul Ucrainei se află coaliții radical diferite, tema gestionării interacțiunilor dintre acestea nu este una de ignorat, mai într-un context al unei rivalități sistemice între SUA și China și al deteriorării condițiilor stabilității strategice din Europa. 

Nu în ultimul rând, aceste relații sunt sprijinite de ideologii împărtășite, ceea ce poate crea probleme în momentul în care este nevoie de dialog în contextul fragmentării sistemului internațional. 

III. Fragmentarea sistemului internațional

Este un alt proces încă în desfășurare care era imposibil de imaginat când globalizarea era pe val. Politic, sunt studii care arată sfârșitul globalizării, dincolo de necesitatea stabilirii unor reguli globale de conviețuire în diferite domenii. Identitar, procesul globalizării se mută în alte direcții și beneficiază de o gestionare mai clară. Informațional, există diferite lumi. Economic, unde a fost la bază, globalizarea pare să reziste și să livreze rezultate, chiar să devină o necesitate, chiar dacă și promotorii aprigi ai liberului schimb se confruntă cu dezbateri interne semnificative în plan intern cu alternativa unor  abordări mercantiliste, protecționiste. Pandemia COVID-19 a încercat inclusiv dimensiunea economică a globalizării (presupunând că globalizarea nu este rezumată doar la aspecte economice, ci și la unele politice, informaționale, culturale, tehnologice, de mediu, etc.). Rămâne de discutat care a fost punctul de început al fragmentării și care au fost cauzele sale. 

Fragmentarea sistemului internațional înseamnă orientarea actorilor către spații identitare și organizaționale supranaționale în care abordările globale, mai ales ale multilateralismului global, sunt eludate.

Efecte ale acestei fragmentări găsim prin noi construcții ideologice, prin acceptabilitatea oferită unor termeni anterior interpretați într-un mod universalist, prin crearea de noi structuri de putere și de organizare a puterii la nivele sub-globale, prin tratarea problemelor la nivel regional și, în general, la nivele supranaționale, dar nu globale. Problemele apar când ai probleme globale pentru care ai nevoie de soluții globale și care eșuează. Astfel, apar blocaje. Cazul recent al inabilității ONU de a avea o minimă înțelegere asupra problematicii roboților ucigași, motivat și de neîncrederea reciprocă, duce la fragmentarea răspunsurilor oferite acestor chestiuni. Vorbim, în esență, de o temă de maximă importanță, căci în putem vorbi în perspectivă inclusiv de roboți cu autonomie decizională asupra unor arme de distrugere în masă, nu doar despre unii care pot ținti inteligent. Regulile de baza vor continua să se impună, dar construcțiile dezvoltate pe baza acestor vor varia. Variațiile nu sunt prin natura lor negative, dar vor reduce capacitatea globală de cooperarea și vor lăsa multe teme fără răspunsuri. Vedem ce se întâmplă, într-un astfel de caz, cu gestionarea migrației iregulare la nivel internațional. Vedem cum la granița dintre Belarus și Polonia se confruntă două viziuni diferite asupra a ceea ce poți face și cum intervențiile globale, de tipul asistenței umanitare, nu doar că nu rezolvă problema, dar este efectiv plătită de partea afectată. Fragmentarea sistemului internațional este întâlnită și în alte domenii (ex., protecția mediului, schimbări climatice, comerț internațional, etc.). 

În fața acestor evoluții, tocmai nereformarea uriașului cu picioare de lut numit Națiunile Unite asigură baze coerente pentru menținerea dialogului și cooperării în fața schimbărilor prin care trece sistemul internațional. Dar și acesta este contestat, inclusiv cu argumentul necesității democratizării sale și ineficacității în anumite chestiuni. Întrebările cele mai mari apar pentru statele medii și mici aflate la intersecția între două, trei, chiar patru lumi. Într-o ordine internațională bipolară, unipolară sau multipolară (pe rațiunile cunoscute), modul acesta de operare era predictibil, erau cunoscute beneficiile și dezavantajele. În fața noii lumi, acestea vor trebui să intre în negociere mai devreme decât mai târziu pentru a decide viitorul propriilor lor populații. Dincolo de toate aceste discuții, esența problemei este aceeași: asigurarea păcii și securității, garantarea drepturilor omului, și crearea condițiilor dezvoltării.

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *