1. Elevii nu au fost consultați.
Elevii din România nu au fost consultați cu privire la modificarea numelui Școlii Altfel în Să Știi Mai Multe, Să Fii Mai Bun. Nu numai că nu au fost consultați, dar nici măcar nu mai sunt trecuți ca parteneri sau să existe denumirea „Consiliul Național al Elevilor” în anexă. În februarie 2012, în Consiliul Elevilor a apărut în comunicate de presă și în anexele trecute către instituțiile de învățământ. Acum, un mare zero. Ce să însemne asta? Obiectul educației nu contează?
2. Proiectul este aproape identic cu Școala Altfel.
Singura diferență dintre Școala Altfel și noua denumire este legată de nume. Practic, a fost schimbată, cu „find & replace”, denumirea. O problemă este numele raportat la țintă și la scop. Să știi mai multe sună a ore suplimentare. Să fii mai bun … Ce este bun?
3. Anexa nu acordă drept de organizator Consiliului Elevilor, cum s-a făcut în 2012.
Am scris mai sus despre această problemă. Consiliul Național al Elevilor a venit cu mii de propuneri de proiecte organizate în 2012 în săptămâna dedicată programului. Am susținut acest proiect, am muncit foarte mult și nu vreau să cred că nu are viitor alături de organizația din care încă mai fac parte. Să nu uităm că acele consultări și propuneri din ora de dirigenție sunt, de fapt, propunerile profesorului sau cele făcute cu dezinteres de alți elevi.
4. După acest program, nu urmează vacanța sau Paștele.
Greșeala nu s-a modificat. Paștele nu va fi precedat și nici nu va fi situat în vacanța de primăvară. Acesta va fi în luna mai, la început, iar vacanța a fost chiar micșorată. Motivul? Întârzierea deschiderii anului școlar. Acum o săptămână am aflat că încep cursurile mai târziu. Azi am aflat că voi avea o vacanță de Paște care nu va fi la Paște și nici nu va avea două săptămâni. Sunt obișnuit cu un program de șase luni fără oprire, dar cum se vor reface niște copii de 10 ani după un semestru infernal?
5. Vacanța s-a micșorat.
Nu mai are două săptămâni, ci una. Motivul explicat la punctul 4.