Revine Fondul Suveran de Investiții

Revine Fondul Suveran de Investiții

Uitându-ne la viitorul României, un fond suveran de investiții este dezirabil. Problemele însă sunt altele și, la cum arată lucrurile, în acest moment pare o idee inutilă și ineficientă. Nici nu apare pentru prima dată în programele electorale/programele de guvernare din România. A mai fost și în urmă cu una-două legislaturi, aproape aprobat de Parlament la acea dată, dar criticat puternic, pe bună dreptate, niște partide mici.

Ei, bine, în programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR, ideea fondului suveran de investiții se întoarce, trecând de stadiul negocierilor și fiind acceptat de toate formațiunile politice care ar urma să formeze al doilea guvern de largă coaliție din istoria post-decembristă, după USL:

„Pregătirea documentației, inclusiv a legislației pentru înființarea unui fond suveran de investiții și salvgardare, al cărui capital să fie constituit exclusiv prin alocări de la bugetul de stat.”

Mai întâi, trebuie precizat că încă nu a fost prezentat oficial programul de guvernare. De asemenea, propunerea este pusă sub capitolul privind „salvarea firmelor strategice românești”, ceea ce ridică anumite semne de întrebare privind modul în care va fi operaționalizat și direcționat acest fond. Ultima dată, fondul suveran de investiții discutat în Parlament urma să aducă, în principiu, activele unor numeroase firme cu capital de stat sub aceeași umbrelă, ceea este departe de modul de funcționare a unui fond suveran de investiții. Practic, în loc să se orienteze către viitor prin investiții naționale și internaționale, orientat spre acumulare, ar urma să finanțeze din nou o serie de companii de stat care au mari probleme de administrare și, de multe ori, și în privința competitivității. Bănuiesc că de acolo vine ideea „salvgardării”. Ar fi echivalentul unui PNDL pentru companiile deținute de stat, nu un fond suveran de investiții, alocând bani de la buget pentru investiții directe prin fond în companiile considerate strategice (fără a avea însă reforma guvernanței acestora), probabil în schimbul unor cote din companii.

Prima problemă a acestui fond suveran de investiții ține de scopul și obiectivele sale. Este problema amintită în rândurile anterioare. Nu știm ce face, cum face, de ce face și pentru cât timp va face ce va face. Nu avem informații, iar acum lipsesc direcții credibile de dezvoltare a acestei propuneri. Un fond suveran de investiții ar fi o oportunitate, dacă ne uităm la perspectivele demografice pe termen lung ale României, pe 15-20 de ani, în condițiile extinderii vârstei de pensionare. Dar modul în care este promovat nu îl indică ca o asemenea soluție. Este riscant să investești în unele companii de stat, ținând cont de modul în care funcționează în prezent.

A doua problemă este legată de alocările de capital. Propunerea vorbește de proveniența capitalului „exclusiv prin alocări de la bugetul de stat”. Problema este că pe termen mediu bugetul de stat stă foarte prost. Dacă am fi fost în situația Poloniei, cu reforme făcute acum mulți ani, iar acum cu bugete de stat pe surplus, alta ar fi fost discuția. Ar fi fost chiar scenariul ideal pentru a investi în viitor. Însă nu este cazul actual. Anul acesta deja deficitul va depăși 8%, iar în viitorul predictibil va fi tot pe deficit în condițiile previzibile, chiar cu probleme de a ține sub control acest deficit. Altfel, aruncarea fondurilor publice către un fond care să le dea mai departe în locul alocărilor bugetare, introducând un intermediar nenecesar, este o idee proastă și riscantă politic; nu avem nevoie de scheme de fentat regulile privind ajutorul de stat pentru a nu strica aranjamentele apăsătoare de la nivelul anumitor companii de stat.

A treia problemă principală este legată de controlul acestui fond. Cu nivelul actual al administrației publice și al majorității politice, este imposibil de a avea un control minim decent asupra bunei administrări a acestuia. Au fost și alte inițiative care s-au încheiat cu captura unor instituții, uneori chiar cu jafuri instituționalizate, cu numeroase complicități, provocând mai degrabă pagube decât beneficii. Dacă timp de 30 de ani a mers în acest fel, există vreo garanție că un nou proiect de acest tip ar merge altfel? Nu există.

Într-o perioadă în care companiile publice din România sunt deținute de alte fonduri private și publice, iar active reale precum terenurile cumpărate la rândul lor de alte fonduri, dezvoltarea unor mecanisme de sprijin pentru capitalul românesc ar fi un fapt util. La fel ca în cazul dividendelor pe termen lung în ameliorarea problemelor demografice, bunele intenții nu țin loc de planificare inteligentă, iar esența problemelor expuse este că dincolo de bune intenții nu prea se află nimic. Este posibil să fim și optimiști, însă semnele nu sunt cele mai bune.