Război rece. O opinie personală

Război rece. O opinie personală

Generațiile născute după 1975 nu au cunoscut Războiul Rece decât în varianta romanțată prezentată de filme, în cel mai bun caz. Aceste generații privesc destul de relaxat perspectiva unei răciri la nivelul politicii internaționale, pare undeva departe, eventual o glumă, dar această aparență se bazează pe necunoașterea a ceea ce înseamnă un asemenea conflict. Părinții lor au o imagine mai bună. Bunicii au trăit tranziția.

Berlinezii cunosc mai bine. Finlandezii și mai bine. Aceștia au însă avantajul că s-au aflat într-o zonă pașnică a Europei, obținută cu multe compromisuri. Războiul Rece a însemnat stabilitate strategică cu asigurarea distrugerii reciproce în orice moment pentru principalii actori din sistem, în principal Statele Unite și Uniunea Sovietică. A însemnat control al relațiilor dintre cele două părți și numeroase strategii gata în orice moment de a fi puse în aplicare. Pentru statele de frontieră, nu a fost bine, fiind forțate la înarmare sau, în varianta neînarmării, la a fi ținta unor conflicte proxy. Alte variante nu au existat.

De la București, problemele au nevoie de o abordare multidimensională. Pe primul rând, este nevoie de dezvoltarea reală a capacităților de apărare și descurajare. În al doilea rând, este nevoie de conștientizarea corupției și crimei organizate ca principalele amenințării non-armate la adresa securității naționale și piedica în calea bunei guvernări. Vedem ce înseamnă perspectiva atractivității Ucrainei ca amenințare pentru statele cu probleme mai grave de guvernare.

Apoi, apare problema unei crize de migrație iregulară. Ministrul român al Apărării declara că România poate acomoda aproximativ 500.000 de refugiați ucraineni. Perspectiva a cinci milioane de refugiați într-o țară vecină este o perspectivă unică până acum în istoria acestei zone, exceptând situația celor două războaie mondiale. Românii sunt, în general, solidari, dar nu trebuie să estimăm impactul unei astfel de crize la nivelul societății, dincolo de beneficiile economice. În același timp, mai apar și alte teme, dacă conflictul se va agrava: delimitarea teritorială, gestionarea frontierelor maritime și fluviale, managementul presiunilor economcie și, nu în ultimul rând, nu avem încă vreo imagine asupra capacității de a destabiliza Uniunea Europeană.

Lista de mai sus este incompletă. Mai mult, este bazată pe termen scurt și într-o notă foarte optimistă. Șocurile s-ar putea să fie mai ridicate. Impactul crește cu amploarea invaziei.