Problema fragmentării serviciilor și utilităților publice

Problema fragmentării serviciilor și utilităților publice

Deși este un stat mediu spre mic, cu o economie similară, România se confruntă cu un nivel fără precedent de anarhie subnațională. Acest lucru determină fragmentarea serviciilor și utilităților publice, întrucât fiecare unitate administrativ-teritorială, deși are un reglementator cu rol de standardizare la nivel național, merge pe propriile sale căi.

Rezultatul este, pe de o parte, diversitatea, un pic de autonomie, dar pe de altă parte ridică probleme operaționale, imposibilitatea de scalare și amplifică dificultățile de control. Cazurile sistemelor arbitrare de tarifare, supuse unor alocări deficitare de resurse publice, eventual sub influențe politice ilegitime, au ajuns în atenția publică datorită unor soluționări judiciare într-o localitate, întâmplător cu venitul și bugetul cele mai mari din țară. Însă aceste cazuri reflectă alte probleme de fond.

În primul rând, este vorba de capacitatea limitată a autorității de reglementare în domeniul (ex. în cazul utilităților publice). Modelul promovat la nivel european este eficient, însă presupune că autoritatea respectivă este echipată cu competențe corespunzătoare și poate să își desfășoare treaba fără apeluri telefonice, fără crize prefabricate și alte intervenții. Miza capacității și eficientizării unei astfel de autorități depășește, de obicei, mandatul politic informal pe care îl au legislatorii, ținând cont de pârghiile de influență ce îi pot împiedica să acționeze în beneficiul public.

În al doilea rând, apare o problemă de coordonare. În unele locuri, pe anumite axe, există coordonare între diferite autorități publice (de exemplu, deși încă sub așteptări, există dezvoltate asociații între autorități pentru probleme precum transporturile, deșeurile, etc.), însă modelul are nevoie de ajustări. De principiu, nimic nu oprește autoritățile dintr-un județ să facă sau să contribuie la realizarea unei companii județene de salubritate. Bugetul nu este o problemă, întrucât există suficiente instrumente prin care se pot găsi soluții pentru contribuții optime ale fiecărei administrații. Totuși, nu avem astfel de soluții și, mai mult, nu există un control efectiv nici asupra contractării acestor servicii de către companiile actuale. Este altă discuție ceea ce împiedică o astfel de coordonare.

Totodată, fragmentarea irosește resurse și aduce riscuri adiționale. Companiile mici tind să rămână mici, cu oportunitățile asociate. Contractele multe și dese, cheia marilor succese de până acum, au și o serie de puncte negative notabile. Mediul privat și cel public pierd din această fragmentare. Ambele sectoare pierd competitivitate și resurse și, pe termen lung, nu este sustenabil. Mai mult, pe termen lung, se vor confrunta și cu competiție europeană, deja existentă în unele sectoare (ex. apă), iar decalajul organizațional și operațional va face diferența.