Pride, Nicula, legea pentru căței și pentru dulăi
Vreo 10.000 de oameni au fost la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula. Din imagini se vede foarte clar că nu sunt respectate regulile non-farmaceutice de prevenție anti-COVID-19. Fără distanțare, fără măști, mult peste numărul gestionabil în condiții de siguranță. Un comentator de pe website-ul către care am citit știrea spune chiar că situația similară o întâlnim pe litoral. În aceste cazuri nu a fost nimeni sancționat.
În același timp, în București, pe un întreg bulevard, are loc un marș de sensibilizare și celebrare a diversității. Bucharest Pride a reunit vreo 7.000 de persoane din surse media. Evenimentul dedicat culturii și vieții LGBTQI+ a reușit să atragă atenția jandarmeriei, iar organizatorii să fie amendați de autoritățile statului român cu vreo 7.000 de lei pentru depășirea numărului de 500 de participanți, o contravenție dată pentru „încălcarea cadrului legal în vigoare”. Iar aici nici măcar nu este vina Jandarmeriei, deși are o imagine pentru care i se va atribui o vină morală.
Este rezultatul modului absurd de reglementare al Guvernului României sub PNL-USRPLUS-UDMR. În timp ce evenimentele unora sunt considerate într-un fel, permițând adunări imense, ale altora sunt categorizate altfel, deși nu există diferențe substanțiale în privința organizării acestora. Culmea este că din punct de vedere al impactului COVID-19, experimentat deja, evenimentele nesancționate de autoritățile române sunt cele care afectează cele mai multe persoane și reușesc să pună în primejdie persoane vulnerabile.
Sunt câteva mari erori comise de guvernanți, aparent intenționat, jucând cartea polarizării, pe de o parte, dar cred și pentru a suprima orice încercare de opoziție politică în timpul pandemiei. Să nu uităm că din martie 2020 în România cetățenii au mai puține drepturi ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fără vreo întrerupere și fără perspective de revenire la un stadiu normal al drepturilor și libertăților fundamentale în viitorul apropiat. Există lege pentru căței și lege pentru dulăi. Lege făcută cu dedicație și aplicată conform intereselor private de grup. Povestea cu stat de drept în România rămâne doar pentru adormit copiii.