Petiția, țeapa și birocrația

Petiția, țeapa și birocrația

La începutul lunii martie, am văzut în cadrul unei lucrări la pavajul din fața magazinului Unirea o țeapă. Țeapa era destul de periculoasă, dacă vreun pieton se împiedica de ea. Bineînțeles că nu era separat cu nimic spațiul pietonal de cel în care se făceau lucrările de întreținere. Așa că riscul era destul de ridicat ca vreun om să ajunge să se intersecteze cu acel obiect ce putea crea leziuni destul de grave. Sunt sigur că lucrările respective nici nu se puteau desfășura legal fără asigurarea unei minime delimitări a locului de cadrul pietonal. Oricum, nu era nimeni în preajmă, și am decis să trimit o petiție.

Fiind o lucrare pe un spațiu principal, lângă Bulevardul Unirii, am decis să trimit petiția către Primăria Municipiului București. După multe săptămâni, am primit răspunsul că petiția va fi redirecționată către autoritățile responsabile de domeniul public de la nivel de București. După, alte săptămâni, petiția a fost redirecționată la Sectorul 3. În ultima zi de lucru din aprilie, la aproape două luni de la observarea acelei țepe, am primit răspuns și de la administrația locală din Sectorul 3 că vor verifica ceea ce am sesizat. Mă aștept să primesc și un mesaj de confirmare că țeapa nu mai există, căci a trecut mult timp de atunci, oricum trebuie închis și parcursul birocratic al acelei sesizări.

Pe hârtiile primite de la cel puțin trei autorități publice, scanate, după ce au fost imprimate, analizate și trecute prin zeci de birouri fizic, se află până acum vreo zece ștampile și vreo 25 de semnături. Numărul final al acestora va crește, căci petiția mea despre țeapa de la Unirii nu și-a încheiat traseul birocratic. Din fericire, niciun om nu s-a împiedicat și rănit grav, căci era foarte posibil să se întâmple acest lucru. Cum probabil situația s-a remediat de la sine între timp, mă aștept să nu fie niciun fel de repercusiuni, căci ce contează niște lucrări nedeliminate desfășurate lângă un trotuar?

Această țeapă este exemplară, dovedind profunda ineficiență a administrației publice din București. Arată că: i) nici măcar un cetățean super informat și pregătit în domeniul administrației publice nu știe la final cui să se adreseze pentru un astfel de risc care poate prezenta un risc de vătămare corporală; ii) nivelul profund ineficient de funcționare a birocrației din București, cu zeci de oameni și foarte multe ore consumate pentru o petiție trimisă electronic care avea nevoie doar de observație pentru constatare și sancționare, dacă este cazul; iii) procesul kafkian de interacțiune cu autoritățile administrației publice.

Ce este de făcut? Nu există niciun ghișeu unic în București pentru a sesiza aceste probleme. La un moment dat, era un ONG capturat de niște interese de partid care făcea un demers similar, redirecționând preocupările oamenilor către autorități. În apropierea alegerilor, apăreau chiar mai multe, dar după cum se vede nu prea mai există nimic. Mai mult, autoritățile din București și cele din regiunea București-Ilfov sunt incapabile să coopereze între ele, iar autoritățile centrale nu au intervenit până acum pentru a rezolva deficitul de cooperare între UAT-uri. Oare cum se rezolvă aceste probleme în Paris, cu o structură administrativă mult mai complicată, iar aici trec două luni, 30 de oameni și nimic? În ultimul rând, este nevoie de educație civică și educație pentru democrație, căci cetățenii duc o lipsă profundă de așa ceva, iar fără participare civică nu există niciun impuls pentru cei care guvernează, local sau central, să își îndeplinească în mod corect sarcinile. Plus digitalizare, cum este cazul traseului petiției, și aplicarea legii, mai ales în cazul contractorilor administrației publice.