Prim-ministrul Orban are nevoie de lecții de istorie

Prim-ministrul Orban are nevoie de lecții de istorie

„Ziua de astăzi are o triplă semnificație: este Ziua Armistițiului, semnarea Tratatului între Imperiul German și puterile Antantei, care a pus capăt Primului Război Mondial, în 11 noiembrie 1918, la ora 11:00. S-a încheiat atunci cel mai sângeros conflict global prin care a trecut omenirea și pentru noi a fost deschis drumul către Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, spune acesta de Ziua Veteranilor  (gov.ro

Inflația prețurilor produselor alimentare zburdă

Inflația prețurilor produselor alimentare zburdă

Institutul Național de Statistică a publicat evoluția indicelui prețurilor de consum. INS, ale cărei evaluări sunt cunoscute pentru nivelul conservator folosită pentru datele, de multe ori sub datele reale din magazin, spune că prețurile alimentare cu crescut cu 4,34% între octombrie 2019 și octombrie 2020.…

Comisia Europeană consideră că Amazon încalcă legislația antitrust

Comisia Europeană consideră că Amazon încalcă legislația antitrust

Multinaționala americană Amazon a fost informată de către Comisia Europeană asupra unui punct de vedere preliminar prin care spune că Amazon a încălcat reglementările europene antitrust prin deformarea piețelor online de retail.

Comisia reproșează Amazon că folosește în mod sistematic datele comerciale care nu sunt publice ale vânzătorilor independenți activi pe platforma sa de piață în beneficiul propriei sale activități de vânzari de retail, care este în concurență directă cu cea a vânzătorilor terți.…

Provocări globale pentru agenda transatlantică

Provocări globale pentru agenda transatlantică

În mesajul de felicitare pentru președintele-ales al Statelor Unite, Joe Biden, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a amintit nu doar valorile comune împărtășite de cele două comunități – democrație, libertate, drepturile omului, justiție socială și o economie deschisă -, ci și o serie de teme pentru viitor:

„Comisia Europeană este gata să intensifice cooperarea cu noua administrație și cu noul Congres pentru a soluționa provocările pe care le înfruntăm, în particular: lupta cu pandemia COVID-19 și împotriva consecințelor economice și sociale ale sale, rezolvarea împreună a schimbărilor climatice, promovarea unei transformări digitale care ajută oamenii, consolidarea securității noastre comune, precum și reformarea sistemului internațional bazat pe reguli.”

Ce se întâmplă în Ethiopia?

Ce se întâmplă în Ethiopia?

9 milioane de oameni sunt în risc de strămutare pe fondul conflictului din Tigray, spun Națiunilor Unite pe fondul stării de urgență lansate anunțate de guvernul central, stare de urgență care contribuie la blocarea ajutoarelor umanitare.…

O cronologie a negocierilor privind combaterea schimbărilor climatice

O cronologie a negocierilor privind combaterea schimbărilor climatice

Parlamentul European a publicat pe site-ul său o cronologie cu principalele repere cronologice în negocierile privind combaterea schimbărilor climatice. Este disponibilă la adresa următoare: https://www.europarl.europa.eu/infographic/climate-negotiations-timeline/index_ro.html#event-1990.

Lipsesc câteva momente importante, dar, în general, materialul este util.…

Discursurile candidatului Joe Biden după alegerile din SUA

Discursurile candidatului Joe Biden după alegerile din SUA

Este 7 noiembrie, patru zile după alegerile prezidențiale din Statele Unite. Merită amintite câteva discursuri ale lui Joe Biden, care încă nu și-a proclamat victoria, deși președintele în exercițiu, Donald Trump, a făcut acest lucru din prima seară.…

Acord la nivelul statelor membre privind programul InvestEU

Acord la nivelul statelor membre privind programul InvestEU

A fost anunțat un acord la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene privind un mandat parțial pentru negocieri cu Parlamentul European privind propunerea Comisiei Europene cu privire la InvestEU. Este parțial pentru o parte din condițiile InvestEU au fost deja soluționate în acorduri anterioare.…

QAnon ajunge în Congresul SUA prin Partidul Republican

QAnon ajunge în Congresul SUA prin Partidul Republican

Progresul nu este garantat, iar alegerile din Statele Unite arată că suntem departe a reduce influența unor conspirații asupra viziunii cetățenilor asupra lumii. Gruparea de extremă dreaptă, promotoare a unor teorii ale conspirației, a ajunge în Camera Reprezentanților printr-un susținător.…