Noi ținte sociale pentru 2030 la nivelul UE. Misiune imposibilă pentru România

Noi ținte sociale pentru 2030 la nivelul UE. Misiune imposibilă pentru România

La nivelul Uniunii Europene, au fost stabilite noi ținte privind locurile de muncă, sprijinirea competențelor și reducerea sărăciei. Angajamentul este semnat de reprezentantanții guvernelor europene, ai instituțiilor Uniunii Europene, ai patronatelor și sindicatelor reprezentative de la nivelul UE.

Țintele cadru asumate sunt bazate pe Pilonul european al drepturilor sociale și includ:

• cel puțin 78% din persoanele între 20 și 64 de ani să fie ocupate;
• cel puțin 60% din adulți să participe în acțiuni de formare în fiecare an;
• numărul persoanelor în risc de sărăcie sau excluziune socială să fie redus cu cel puțin 15 milioane, inclusiv cu cel puțin 5 milioane de copii.

Ținta asumată privind nivelul de ocupare include trei subcomponente:

• reducerea diferenței dintre ratele de ocupare ale bărbaților și femeilor la jumătate în comparație cu nivelul anului 2019;
• creșterea disponibilității serviciilor de îngrijire a copiilor de până la 5 ani;
• reducerea ratei tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani care sunt în situația „NEET”, adică în afara formelor de ocupare/angajare, educație sau calificare de la 12,6% în 2019 la 9% în 2030.

De asemenea, sunt stabilite două subobiective în privința formării și calificării persoanelor în fiecare an. Primul include ca până în 2030 80% din audlți să aibă cel puțin niveluri de bază de competențe digitale. Al doilea se referă la reducerea nivelului părăsirii timpurii a școlii.

Este o misiune imposibilă pentru România?

Provocarea va fi cea mai mare pentru statele europene care au neglijat dimensiunea investițiilor și reformelor sociale în ultimele decenii. Rămâne în dreptul României să își asume o serie de obiective ambițioase, dar realiste, însă prin care să contribuie la sprijinire acestor ținte europene. Cu un mediu politic care reacționează negativ față de teme sociale și cu probleme privind capacitatea de a livra astfel de măsuri, România se află în fața unor provocări imense, fiind țara în care nu se cunoaște nici măcar numărul de persoane care nu au carte de identitate. Acestea vin pe fondul celei mai dificile situații dintre toate statele membre ale UE pentru toți indicatorii amintiți mai sus pentru 2030. Sunt zece ani în care situația ar trebui să fie îmbunătățită radical.

Doar 1% dintre adulții români participă în acțiuni de formare și calificare în fiecare an, în timp ce ținta amintită mai sus, e drept că pentru nivelul european, este de 60%. Aproape o treime din populația României, 30,4%, este în risc de sărăcie sau excluziune socială. Situația tinerilor NEET este peste media europeană, de aproape 15%, însă nu există o contabilizare clară a acestora. Obiectivul de 9% pare departe, ținând cont de lipsa unor progrese datorate unor proiecte nefundamentate pe evidențe și analize adecvate a situației actuale. Nivelul de ocupare era la 70.8% în 2020, iar obiectivul social asumat acum este de 78%. Fiind un indicator raportat la totalul populației, acesta poate fi îmbunătățit aproape automat prin creșterea ocupării tinerilor NEET, cu condiția să creezi locuri de muncă sustenabile. Mai mult, doar 31% din populație avea competențe digitale de bază în 2019, ceea ce face ținta de 80% pentru 2030 o altă misiune aproape imposibilă.

România merge pe contrasensul Europei în privința relațiilor de muncă

Șefii de stat și de guverne de la nivelul Uniunii Europene au mai ajuns la un acord și pentru îmbunătățirea calității locurilor de muncă, în spiritul economiei sociale de piață europene și cu participarea firmelor. Guvernul României recent, însă, a adoptat o serie de modificări ale Codului Muncii prin care calitatea locului de muncă este afectată, la fel și securitatea, stabilitatea, predictibilitatea relațiilor de muncă, prin propuneri precum eliminarea fișei postului și regulamentului intern pentru aproximativ 90% din firmele din România.

Nu sunt singurele măsuri care destabilizează 150 de ani de progres în privința drepturilor sociale și condițiilor de muncă din România. Culmea este că nu doar reprezentanții angajaților nu sunt de acord cu aceste măsuri, ci și patronatele și grupurile de experți în domeniu, fie ele asociate cu mediul academic, cu patronatele sau cu sindicatele. Mai mult, este încălcat și dreptul Uniunii Europene. Pentru cine reglementează Guvernul României în acest condiții rămâne un mister.