Negocierile pentru viitorul Gibraltarului

Negocierile pentru viitorul Gibraltarului

Comisia Europeană a făcut o propunere de mandat pentru negocierile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit privind Gibraltarul. Este vorba de un artefact al negocierilor de Brexit. Gibraltarul nu a fost inclus în Acordul de cooperare și comerț între UE și Regatul Unit semnat la sfârșitul lui 2020, rămânând pentru un acord ulterior la cererea Spaniei.

Propunerile Comisiei Europene au fost deja respinse de Guvernul Regatul Unit. Londra spune că propunerea Comisiei Europene este în conflict direct cu acordul dintre Regatul Unit, Gibraltar și Spania, chiar subminează suveranitatea Regatului Unit. Uniunea Europeană spune că propunerile nu afectează aspectele ce țin de suveranitatea și jurisdicție, fiind axat pe cooperarea în zonă.

Propunerile urmăresc eliminarea controalelor fizice și controalele persoanelor și bunurilor la granița terestră între Spania și Gibraltar, în acord cu respectarea integrității spațiului Schengen și a pieței interne a UE. De asemenea, propunerile de negociere includ reguli privind responsabilitățile în privința migrației – azil, returnări, vize, permise de rezidență, cooperarea polițienească și schimburile de informații.

Conform comunicatului autorității europene, alte măsuri includ și prevederi cu privire la drepturilor muncitorilor transfrontalieri, transporturi terestru și aerian, mediul, sprijinul financiar, condițiile egale de joc. În privința controlului frontierelor externe, Spania poate solicita asistență din partea Frontex pentru îndeplinirea obligațiilor.

Directivele de negociere vor trebui aprobate de guvernele naționale din Uniunea Europeană, urmând să fie realizate ulterior demersuri pentru deschiderea negocierilor. Rămâne de văzut dacă va fi vreo schimbare în poziția Regatului Unit, ținând cont de refuzul inițial, însemnând și noi bariere pentru efectuarea negocierilor.

Propunerile de negociere ale Comisiei Europene pot fi citite la adresa aceasta (.pdf).

imagine: Pixabay

Sunt Mădălin Blidaru. Dacă vrei să îmi transmiți ceva, mă găsești la madalin [at] blidaru [dot] net sau pe diferite rețele sociale.