Mai îndeplinește România condițiile pentru a fi membru NATO?
NATO este o instituție dedicată protejării instituțiilor libere. Generalul Eisenhower, după victoriile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, înainte de a fi președinte al Statele Unite, a fost comandantul suprem al Aliaților în Europa, într-un moment în care războiul din Coreea indica necesitatea protejării acestora în spiritul valorilor democrate1. Moștenirea anilor 1930 și tragediile cauzate de absența păcii erau încă vii în memoriile colective și individuale. Era atât de important în contextul dezastrului cauzat de naționalism, încât printre măsuri s-a aflaat inclusiv interdicția ofițerilor, ulterior civililor, care lucrau pentru NATO de a-și reprezenta interesele naționale. Printre sarcinile sale principale s-a aflat convingerea aliaților europeni de importanța cooperării între SUA și Europa pentru întărirea securității colective și pentru a gestiona relația cu Uniunea Sovietică. Înființarea comandamentului european are logică în contradicția competiției între puteri în contextul Războiului Rece. Dar ce reprezenta Războiul Rece, dacă nu o confruntare reprezentantă de modele politice, sociale, economice și ideologice diferite între cele două părți, cel puțin până la Mișcarea de Nealiniere. Una dintre principalele bariere în calea unificării europene a fost întocmai crearea unei comunități europene a apărării la acel moment. Acum putem vorbi chiar de o uniune a apărării.
Îmi reaminteam recent informațiile peste care trecusem în facultate legate de criteriile pe care o țară trebuie să le îndeplinească pentru a se gândi la dobândirea calității de membru NATO. Criterii care trebuiau demonstrate. Criteriile sunt incluse și în condițiile de aderare la Uniunea Europeană. Le-am căutat și le-am găsit în forma acestora2. Țările care doreau să adere la NATO trebuiau să demonstreze :
funcționarea unui sistem politic democratic bazat pe economia de piață;
tratamentul corect al populațiilor minoritare;
angajamentul pentru rezoluția pașnică a conflictelor;
abilitatea și determinarea de a realiza o contribuție militară la operațiunile NATO, și
angajamentul pentru relații și structuri instituționale civil-militare democratice.
Douăzeci de ani mai târziu există, de facto, doar două formațiuni politice cu șanse de reprezentare parlamentară, similar situației din Turciei, și aproape jumătate de milion de voturi anulate la ultimul scrutin electoral. Democrația presupune pluralism, dar pluralism nu există când ai aceeași formațiuni politice la guvernare de mai bine de doisprezece ani, libertatea mediei nu există, iar opoziția construită pe modelul putinist este copilul formațiunilor respective. Despre alte elemente ale unui sistem politic democratic este dificil de comentat – stat de drept? răspundere publică? economie de piață? Populațiile minoritare sunt tratate constant cu discurs instigator la ură, indiferent de particularitățile acestora. Există semne de întrebare cu privire la angajamentul pentru rezoluția pașnică a conflictelor, atât timp cât mai bine de doi ani a existat opoziție față de sprijinirea Ucrainei să își mențină granițele sale recunoscute internațional, iar în toate piețele găsești produse importate din Rusia. Aplicarea sancțiunilor internaționale este o altă discuție. Rămâne temă de analiză.