Ce lipsește la Cozia?

Ce lipsește la Cozia?

Am trecut în weekend pe lângă Mănăstirea Cozia, sunt mai multe lucruri de văzut prin preajmă, unele mai degrabă necunoscute. Ultima dată când am fost acolo a ieșit deja din memoria, însă este important de amintit ceva. A fost caniculă. Iar vara aceasta este caniculă, un efect al schimbărilor climatice, fie că ne dorim sau nu.

Prima observație este că cele două localități de acolo, fără a arunca o privire pe forma de organizare, nu sunt integrate. Brusc, diferă modul în care este amenajat teritoriul. De asemenea, dispar trotuarele, astfel încât ajungi să mergi pe carosabil pentru că altă soluție nu există. La fel, nu există un transport public decent, anunțat vizibil pe acolo, care să îți permită să mergi dintr-un loc în altul. De exemplu, mai este o mănăstire mai jos, pe o insulă. Dacă nu ești în formă, nu ai cum să ajungi să le vezi. De altfel, este menținută și o segregare istorică între zone.

A doua observație este că sunt multe clădiri prost întreținute. Sunt semne de întrebare legate de modul în care au ajuns cum au ajuns, dar realitata este vizibilă cu ochiul liber. Avem opțiunea să ne uităm la cele renovate, multe cu fonduri europene, dar este util să aruncăm o privire 360 de grade. Problema cea mai mare a stațiunii este că nu oferă nicăieri o informație clară despre cum poți să petreci 3-4 zile pe acolo, deși ar fi posibilități. Lipsește o narațiune care să prezintă mai clar care sunt moștenirile din diferite perioade, cum s-a ajuns la ele și de ce. Dacă cauți, găsești câteva informații, dar puține cu informații. Câteva despre specii de animale și câteva despre unele realizări de pe acolo de sub Carol I și Ferdinand I. Legat de mănăstire, de exemplu, lipsesc informațiile despre contribuțiile externe la crearea și dezvoltarea ei. Nu a fost doar despre Mircea cel Bătrân, dar e altă discuție. Sau despre trecutul recent, căci s-au petrecut niște evenimente pe acolo.

A treia observație este că dezvoltarea haotică este vizibilă, la fel și modul în care s-au folosit fondurile europene, unele către invesitiții mai puțin sustenabile, altele relativ binișor folosite. Discuțiile despre alocările optime ale acelor resurse aparțin altor contexte. Problema este că, deși există aceste finanțări cu fonduri europene, zona Călimănești – Căciulata pare că a fugit de afișarea acestor beneficii, iar acesta, din nefericire, este un program politic pentru unele actori cu influență de acolo. De asemenea, sunt vizibile mai multe acte de corupție de prin anii 1990-2000-2010 lăsate nesancționate pe acolo, ceea ce pune piedici dezvoltării zonei.

Observația de la care pornește acest articol ține de administrația mănăstării. Nu doar că nu prea găsești informații despre povestea sa, dar cum este posibil, ca mănăstire primitoare de fonduri publice, care și-a dezvoltat un întreg așezământ turistic, să lași la poartă persoane care vând diferite obiecte artizanale, la 40+ grade Celsius, având vreo 70 de ani, fără o cană cu apă? Logica pentru care biserica nu plătea taxe era tocmai cea că aduce beneficii sociale. Se pare că lipsește umanitatea mai mult sau mai puțin în această situație. O măsuță, un scaun, în interior, la umbră, pentru vârstnicele respective erau ușor de făcut, și nu mai ducea în derâderea steagul fluturat la intrare.

Sau poate că acel steag se potrivea zilei în care BOR se ocupa cu canonizarea unui preot legionar misionar în Transnistria, în anii și în locul unde zeci de mii de persoane și-au găsit sfârșitul sub ordinele date de la București. Într-un alt registru, relevant acestei evoluții, poate ar fi timpul ca fondurile și scutirea de la plata obligațiilor bănești ale BOR și altor culte să se facă menținând angajamentele de respectare a valorilor democratice și libertăților fundamentale în societate. Este o măsură 100% constituțională.