Gazul din Marea Neagră ne va apropia de Rusia

Consiliul European din 10-11 decembrie 2020 s-ar putea să fie unul dintre cele mai consecinționiste reuniuni ale șefilor de stat și de guvern din Uniunea European din ultimii doi-trei ani, ignorându-le pe cele referitoare la ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană și summitul maraton pentru stabilirea planului de redresare economică.

A avut o agendă bogată, chiar dacă a fost reflectat puțin în mass-media internă: depășirea blocajului polono-ungar cu privire la condiționarea pe tema statului de drept a Cadrului financiar multianual și a Planului de redresare economică, măsuri concrete privind răspunsul la COVID-19 în privința campaniei de vaccinare, schimbările climatice, securitatea anti-teroristă, reînnoirea parteneriatului transatlantic, sancționarea Turciei privind conflictul jurisdicțional din Mediterana de Est, prevenirea importurilor de electricitate din zone în care facilitățile nucleare nu îndeplinesc nivelurile de siguranță UE.

În mare parte, pentru România, pare să fi fost un summit reușit, mai ales în zona de gaz și, în general, energie. Atingerea obiectivelului UE de neutralitate climatică până în 2015 în linie cu Acordul de la Paris și reducerea emisiilor domestice cu 55% până în 2030 comparat cu 1990 nu uită tehnologiile de tranziție. Iar prin tehnologii de tranziție Franța înțelege energie nucleară, iar România gaz. În concluziile este menționat explicit gazul:

„Consiliul European recunoaște nevoia de interconectare, securitate energetică pentru toate statele sale membre, energie la un preț accepsibil pentru gospodării și companii, și respectarea dreptului statelor membre să-și decidă mixul de energie și să-și aleagă cele mai adecvate tehnologii pentru a atinge colectiv ținta climatică pentru 2030, incluzând tehnologii tradiționale precum gazul.”

Este o victorie importantă pe termen scurt și mediu, chiar și pe termen lung dacă ne referim la un orizont de 5-10 ani. Mai contează ca resursele de gaz să fie folosite și pentru nevoile interne. Prin fondurile cadrului multianual și al planului de redresare, vor fi investiții de miliarde de euro în rețeaua de gaz. Nu va beneficia întreaga țară, dar vor fi comunități semnificative satisfăcute.

O problemă însă va apărea pe termen lung, căci va crește dependența de Rusia pentru importurile de gaze naturale. Nu vorbim doar de Nord Stream 2 și de sursa celor de la Vest, nici de alte direcții în care Turcia s-ar putea să presiuni la un moment dat, ci și de perspectivele de epuizare și de creștere a prețurilor pentru nevoie de gaz. Există riscul ca în 2040 să avem ierni în care să ne temem că Rusia sau estul Ucrainei vor închide robinetul. Mai este mult până la cea mai bună interconectare către est, dar este o perspectivă. Mai mult, va fi probabil mai ieftin decât visul gazelor din Marea Neagră, iar perspectivele de subvenții pentru gaz în viitor nu vor fi.

De asemenea, gazele „românești” (în realitate, vor fi pe o piață liberă intra-europeană) au risc de mediu pe termen lung, risc care se poate traduce și în dinamica economică, tocmai prin faptul că sunt incluse ca energii de tranziție. „Marele pas înainte” s-ar putea să îi sancționeze pe cei care au investit cu perspective pe termen lung în gaz.

Până atunci, să ne bucurăm de victoria libertății mixului energetic, incluzând și tehnologii de tranziție.